Fotbal Național

În sezonul viitor, Flacăra Horezu şi Viitorul Dăeşti vor juca mai multe meciuri în Liga a III-a! Fiecare serie va fi compusă din câte 18 echipe

926Vizualizari
Săptămâna trecută, FRF a transmis că, din sezonul viitor, Liga a III-a va fi alcătuită tot din cinci serii, dar numărul echipelor din fiecare va creşte la 18. Aşa cum se cunoaşte, în ediţiile precedente, la acest nivel au activat câte 16 grupări. Pentru a se ajunge la un total de 90 de participante, Răzvan Burleanu a anunţat că nicio formaţie nu va mai retrograda la judeţ, iar, dacă vor dispune de posibilităţi financiare, toate vor putea juca, mai departe, în ultimul eşalon naţional.
Decizia a produs deja multe nemulţumiri printre oficialii din Liga a III-a, în principal din cauza faptului că echipele vor fi nevoite să dispute mai multe etape (34, faţă de 30, câte aveau programate până acum), ceea ce înseamnă că va creşte şi numărul intermediarelor. În plus, dacă vor avea de făcut şi deplasări foarte lungi (cum s-a întâmplat anul acesta cu Flacăra Horezu şi Viitorul Dăeşti), puţine cluburi vor putea rezista din punct de vedere financiar la acest nivel, în special din rândul celor care îşi doresc promovarea din campionatele judeţene.
Iniţial, varianta era aceea de a nu retrograda nimeni din Liga a III-a şi de a fi alcătuite şase serii de câte 16 echipe fiecare, în speţă, cu 96 de participante în total, ceea ce ar fi însemnat distanţe mai mici de parcurs. Cel mai probabil, FRF s-a gândit însă la faptul că din Liga a II-a nu vor putea retrograda şase echipe din 20, aşa că a menţinut sistemul cu cinci serii în Liga a III-a.

Structura sezonului competițional 2020/2021 din Liga a III-a:

• 90 de echipe la start, împărţite în cinci serii de câte 18
– 72 de echipe rămase din sezonul 2019/2020
– 3 echipe retrogradate din Liga a II-a
– 14 echipe promovate din campionatele judeţene
– ultimul loc vacant se va ocupa printr-o procedură stabilită de FRF