Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, şi-a exprimat speranţa că, în această toamnă, Premier Energy va demara lucrările de introducere a reţelei de gaze naturale în localitatea pe care alesul PSD o administrează. Investiţia trebuia să înceapă anul trecut, dar startul a întârziat din cauza unor modificări legislative.
„În toamna anului trecut, guvernul PNL a modificat legislaţia în domeniul energiei, iar acest lucru ne-a ţinut pe loc. Încă mai sunt mici chichiţe care nu s-au lămurit, iar asta deoarece, pe lângă cadrul legislativ, trebuiau să fie modificate şi normele de aplicare a legii, astfel încât totul să fie limpede. Oricum, pe noi ne avantajează faptul că avem toate documentele şi autorizaţiile în regulă, adică, nu ne mai lipseşte ceva care să blocheze execuţia”, a precizat Nicolae Concioiu.
Până la urmă, autorizaţia finală de înfiinţare a „Sistemului de Distribuţie Gaze Naturale în comuna Guşoeni” a fost emisă în această primăvară. „ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) a emis Autorizația nr. 2403 / 12.05.2021, prin care se autorizează înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna Gușoeni, cu satele aparținătoare Gușoeni, Spîrleni, Burdălești, Gușoianca, Măgureni și Dealu-Mare, iar în perioada imediat următoare va fi realizat de către concesionarul SC Premier Energy SRL Programul de execuție pentru Etapa I și se va trece la execuţia propriu-zisă a lucrărilor”, a transmis conducerea Primăriei Guşoeni, pe Facebook.
Transgaz va face racordul între magistrala de gaze şi staţia de reglare – măsurare, care va fi construită în spatele sediului Primăriei Guşoeni
Tot potrivit unor informaţii postate pe reţeaua de socializare, la începutul lunii iunie, reprezentanţii companiei Transgaz (FOTO) au venit la Guşoeni „pentru a pregăti racordul şi proiectul pentru staţia de alimentare cu gaz ce urmează a se construi chiar în spatele sediului primăriei”. Totodată, şi reprezentanţii Premier Energy, firma care a concesionat sistemul de alimentare cu gaze naturale din localitate, s-au deplasat la Guşoeni pentru a stabili graficul de începere a lucrărilor. Discuţia cu aceştia a fost publică şi s-a ţinut în căminul cultural din centrul comunei. „Graficul va fi prezentat locuitorilor, pentru ca fiecare să ştie când îi vine rândul la conectarea la sistem. Lucrările se vor executa pe tronsoane, iar atunci când va fi gata unul gospodăriile vor fi racordate direct”, se mai spune în postarea Primăriei Guşoeni, de pe Facebook.
„Conducerea companiei Premier Energy a venit la Guşoeni, iar, pe lângă angajarea de personal, printre primele lucruri de care s-a ocupat s-a numărat şi acela de a găsi un loc pentru a amenaja birourile, magaziile etc. Apoi, s-a trecut la aprovizionarea cu materiale a şantierului, existând speranţe că, în perioada imediat următoare, se va trece efectiv la executarea lucrărilor. În acest răstimp, e posibil să apară şi cei de la Transgaz, care să facă partea ce le revine lor, adică, racordul între magistrala de gaze şi staţia de reglare – măsurare tensiune care va fi construită la Guşoeni”, a detaliat Nicolae Concioiu.
Primarul Nicolae Concioiu a înregistrat în jurul a 1000 de cereri de racordare la reţeaua de gaze naturale din localitate
Primarul social-democrat a mai menţionat că proiectul de introducere a reţelei de gaze naturale în comuna Guşoeni are o valoare de 5 milioane de lei şi va fi realizat în sistemul clasic. „Nu mai există niciun risc ca lucrările să întârzie şi să fim obligaţi să introducem biogaz pe conductă, într-o cotă de 60 la sută, aşa cum se aude că se va întâmpla pe viitor cu proiectele de gaze. Premier Energy este a treia firmă din România ca mărime, ca forţă, pentru concesiune şi lucrări, pe primul loc fiind Distrigaz. Aceasta funcţionează de vreo 10 ani la Vâlcea, fiindcă în trecut a mai executat o lucrare de acest gen în judeţ, la Orleşti, unde a a realizat, de asemenea, sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Din ceea ce ni s-a transmis, Guşoeni va fi prima localitate din Vâlcea unde vor demara lucrările, după care Premier Energy va merge la Dăeşti şi Budeşti. Noutatea faţă de planul iniţial, din 2020, e aceea că proiectul nu se va derula pe 3 ani, cum s-a spus la început. Astfel, concesionarul vrea să termine lucrarea în doar 1 an, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Un alt aspect de bun augur e acela că Premier Energy va pleca cu banii proprii la drum, urmând ca anul viitor să contribuim şi noi, Primăria Guşoeni, cu o sumă de bani”, a adăugat Nicolae Concioiu.
Alesul PSD a mai menţionat că, la Guşoeni, reţeaua de gaze naturale va fi introdusă pe o lungime de peste 13 kilometri, în toate satele comunei şi pe fiecare stradă cu gospodării. „La început, am avut în jurul a 1000 de solicitări de racordare la sistemul de gaze, dar, cu siguranţă, vor mai fi şi altele, iar în acest sens am încredere că sistemul va cuprinde toate gospodăriile din localitate. La Guşoeni, sunt din ce în ce mai multe familii tinere, dispuse să introducă gaze naturale în gospodăriile lor. În ultimii ani, s-au modernizat foarte multe case, de către unele persoane care au lucrat în străinătate, iar acestea vor să beneficieze de tot confortul, ceea ce un lucru foarte normal, având în vedere standardele vremurilor în care trăim”, a încheiat primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu.
Din momentul în care a fost ales în funcția de primar, în iunie 2020, Florin Mărăcine s-a zbătut să obțină...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe