sâmbătă, mai 16, 2026
Fotbal Județean

În trei ani, AJF a primit sponsorizări în valoare de 1 milion de lei de la CJ Vâlcea

640Vizualizari
Săptămâna trecută, toate cluburile afiliate din Vâlcea au primit din partea Consiliului Judeţean câte cinci mingi, trusă medicală și plase pentru porți. Prezent la Adunarea Generală a AJF, de la finele săptămânii trecute, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, le-a promis reprezentanților cluburilor de fotbal din judeţ că vor fi sprijiniți mereu pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții.
„An de an, vom sprijini sportul vâlcean. Fotbalul, handbalul baschetul și alte discipline sportive vor primi sprijin din partea Consiliul Județean Vâlcea. Așteptăm noi propuneri pentru sezonul viitor”, a transmis Constantin Rădulescu. Adrian Comănescu i-a mulțumit preşedintelui CJV, mai ales că, pe bună dreptate, a oferit un sprijin mare fotbalului mic. „Să nu uităm că, în trei ani, am primit 1 milion de lei de la Consilul Județean. O sumă foarte frumoasă”, a explicat şeful AJF.