La finele acestei săptămâni, va avea loc o nouă rundă în play-out-ul Ligii a III-a, care va fi penultima din campionatul actual. Ambele reprezentante ale Vâlcii din partea inferioară a clasamentului, Flacăra Horezu (FOTO) şi Cozia Călimăneşti, vor evolua în deplasare, împotriva unor adversare din judeţul Olt.
Echipa din Treapt – care a scăpat de grijile retrogradării – va da piept cu Oltul Curtişoara, revelaţia actualei ediţii a Ligii a III-a, care a urcat pe primul loc în play-out-ul Seriei 6. În partidele directe din actualul sezon, „cocoşii” sunt conduşi cu 2-1. Trupa din judeţul Olt a câştigat cu 3-1 în Treapt, în sezonul regular, iar apoi a pierdut acasă, tot cu 3-1. Ulterior, în primul duel din play-out, Oltul Curtişoara s-a impus din nou la Horezu, dar cu 4-2. Aşa cum se observă, niciuna dintre cele două adversare nu a câştigat meciul direct de pe teren propriu aşa că, cel puţin din acest punct de vedere, partida din week-end se anunţă a fi foarte interesantă, cu un deznodământ greu de anticipat.
În schimb, Cozia Călimăneşti va disputa derbiul codaşelor Seriei 6, cu Petrolul Potcoava. În condiţiile în care gruparea din judeţul Olt a câştigat toate cele trei meciuri directe de până acum, este de aşteptat ca aceasta să pornească din nou ca favorită la victorie. „Lupii galbeni” s-au impus cu 2-0 la Vâlcea şi cu 5-1 pe teren propriu (în sezonul regular), iar apoi, în play-out, au învins din nou la Călimăneşti, dar cu 1-0.
SCM Rm. Vâlcea a dominat autoritar sezonul regular al Ligii a III-a, pe care l-a încheiat în fruntea Seriei 8,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe