Handbal

În week-end, SCM Rm. Vâlcea va avea o deplasare dificilă la Braşov. Elevele lui Bent Dahl vor să-şi ia revanşa în faţa Coronei, după cele două înfrângeri suferite în amicale

134Vizualizari
Week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea a pornit cu dreptul în noul sezon, printr-o victorie importantă, pe teren propriu, în faţa uneia dintre principalele rivale în lupta pentru Top 4, Dunărea Brăila (38-35). În următoarea rundă din Liga Florilor, elevele lui Bent Dahl vor evolua în deplasare, împotriva echipei CSM Corona Braşov.
Aşa cum se cunoaşte, între cele două combatante au avut loc în această vară două jocuri amicale, iar ambele s-au încheiat cu victoria echipei de sub Tâmpa. Astfel, pe 17 august, la Memorialul „Constantin Tită”, de la Rm. Vâlcea, adversarele s-au impus categoric, cu 37-30 (după 23-18, la pauză). Ulterior, pe 23 august, CSM Corona Braşov a câştigat din nou, de această dată pe teren propriu, cu 30-29 (după 13-11, la pauză).
Trupa de sub Tâmpa este considerată a fi una dintre cele mai incomode din noua ediţie a campionatului intern, mai ales după achiziţiile realizate, care au culminat şi cu instalarea pe banca tehnică a lui Bogdan Burcea, fostul antrenor de la SCM „U” Craiova. În pofida acestui aspect, în prima etapă, viitoarea adversară a Vâlcii a suferit o înfrângere oarecum surprinzătoare, în deplasare, la Minaur Baia Mare (24-26). Semn că angrenajul nu e atât de bine pus la punct cum a părut în amicalele cu SCM Rm. Vâlcea, iar trupa braşoveană nu este deloc o „sperietoare” şi poate fi învinsă.
Meciul CSM Corona Braşov – SCM Rm. Vâlcea va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 17.30, şi va fi transmis în direct pe PRO Arena, partenerul media oficial al FRH. Va fi pentru a doua oară consecutiv în sezonul actual când echipa noastră poată fi văzută pe „sticlă”, în condiţiile în care şi partida cu Dunărea Brăila, din runda inaugurală, a putut fi urmărit la TV.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea