După victoria cu Stejarul Vlădeşti (4-1), de duminica trecută, Viitorul Mateeşti a adunat 15 puncte. Echipa primarului Cosmin Anghelescu se află acum pe locul 14, la trei puncte de Viitorul Budeşti şi la şase de ultima clasată. În următoarea etapă, Alex Cincă, Victor Coandă, Irinel Cazacu şi coechipierii lor o vor înfrunta pe Minerul Berbeşti, în deplasare.
„Suntem în grafic pentru a nu retrograda, acesta fiind obiectivul pe care trebuie să-l îndeplinim în acest prim sezon de Liga a IV-a. Sunt convins că vor mai fi şi alte meciuri în care mai putem lua puncte pe viitor. Sperăm să se întâmple asta chiar în următoarea rundă, în derbiul zonei, cu Minerul Berbeşti, din deplasare. Un fel de Steaua – Dinamo! Mingea e rutundă şi nu se ştie ce se va întâmpla. Orice rezultat e posibil, nu pot să dau un pronostic. Ambele combatante sunt echilibrate. Şi Minerul Berbeşti şi-a făcut un lot bun, şi noi avem acum o trupă valoroasă. Sperăm să prindem o zi la fel de fastă ca în meciul cu Stejarul Vlădeşti şi să ne trecem în cont un rezultat pozitiv. Nu ştiu însă cum se vor obişnui jucătorii noştri pe sinteticul din Berbeşti. Din punctul meu de vedere, fotbalul s-a inventat pe terenuri cu iarbă naturală. Nu se compară un gazon sintetic cu unul natural, care are o altă elasticitate şi poţi să joci fără să ai probleme cu musculatura, fără să rişti că te accidentezi când cazi. Sunt multe aspecte pentru care mie, de exemplu, îmi place să am stadion cu iarbă. Dar asta nu înseamnă că nu se poate juca fotbal şi pe terenuri sintetice”, a declarat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu, înaintea meciului cu Minerul Berbeşti.
Primarul Petre Glomnicu a precizat că a avut o discuție cu Laurențiu Gheorghe, reprezentantul clubului Minerul Berbești, pentru a găsi...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe