Administrație

Încă un blocaj la Primăria Râmnicului! Edilul Mircia Gutău a explicat cauza pentru care s-a ajuns într-o asemenea situaţie

427Vizualizari

COMUNICAT DE PRESĂ

Consilierii PNL, cărora li s-a alăturat într-o alianță ad-hoc și viceprimarul Andrei Gheorghiu, au reușit să blocheze, încă o dată, desfășurarea activității normale a forului legislativ local!
Așa cum este prevăzut în Regulamentul de Organizare și Funcționare, înaintea ședinței ordinare a Consiliului Local de miercuri, 21 iunie, de la ora 10.00, au fost convocate ședințele celor cinci comisii de specialitate care avizează, în funcție de domeniul de competență, proiectele de hotărâri. Însă, ședința Comisiei 2 de buget, finanțe și prognoze economico-sociale, programată marți dimineață, nu s-a putut ține pentru că nu s-a întrunit cvorumul necesar: din cei 9 membri au lipsit atât președintele comisiei, viceprimarul Andrei Gheorghiu (care a motivat că a avut o problemă medicală, deși a fost văzut părăsind clădirea Primăriei cu doar câteva minute înainte de a începe ședința comisiei), cât și consilierii PNL Crăciunescu Grigore, Simoiu Cristian și Pavelescu Andrei-Florin împreună cu celălalt viceprimar, liberalul Virgil Pîrvulescu.
În aceste condiții, comisia 2 a fost reconvocată într-o ședință cu o jumătate de oră înaintea ședinței de Consiliu Local. Din nou, însă, cei patru liberali și viceprimarul Andrei Gheorghiu au absentat, iar cvorumul nu a fost întrunit. De precizat că trei dintre membrii liberali ai Comisiei 2 – Simoiu Cristian, Pavelescu Andrei-Florin și viceprimarul Virgil Pîrvulescu – n-au avut nicio problemă să participe sfidători, o jumătate de oră mai târziu, la ședința Consiliului Local! Probabil pentru a contabiliza rezultatul blocajului pe care l-au inițiat și care s-a soldat, ca urmare a prevederilor art. 141, alin. (8) din Codul Administrativ, cu retragerea de pe ordinea de zi a ședinței a nu mai puțin de 13 proiecte de hotărâri care, pentru a intra în dezbatere, aveau nevoie de avizele Comisiei 2.
Printre cele 13 proiecte care n-au mai apucat să fie discutate se numără rectificarea bugetului local și a listei de investiții, premierea concursului „Prietenii Pompierilor”, studiul de fezabilitate pentru amenajarea unei păduri-parc pe Dealul Capela, documentațiile tehnice pentru reabilitarea Grădiniței „Dumbrava Minunată” sau pentru reabilitarea Parcului „Mircea cel Bătrân” (proiect cu fonduri europene), închirierea luciului de apă al lacului Nord de lângă parcul recent inaugurat sau suplimentarea numărului de asistenți personali ai persoanelor cu handicap.
Felul în care consilierii liberali și viceprimarii Pîrvulescu și Gheorghiu au ales să procedeze cu ocazia ședinței de Consiliu Local de miercuri, 21 iunie, dovedește încă o dată infantilismul politic al acestora, dar și obsesia de a bloca cu orice preț activitatea Primăriei Municipiului, indiferent câți locuitori ai Râmnicului trebuie să sufere pentru aceasta! Cu un an înaintea alegerilor locale din 2024, devine tot mai clar că activitatea acestui grup organizat nu are nicio legătură cu dorințele și nevoile comunității locale și este îndreptată strict împotriva râmnicenilor și a intereselor lor!
Mircia GUTĂU,
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea