Joia trecută, CS Vâlcea 1924 a pierdut la limită (şi nemeritat!) cu SCM „U” Craiova (77-78), în Sala Traian, într-o partidă restanţă din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet masculin. Pentru jucătorii antrenaţi de Hristu Şapera, va urma acum un nou meci pe teren propriu, de această dată împotriva echipei FC Argeş Piteşti. Gruparea antrenată de sârbul Nebojsa Vidic se numără printre protagoniste în Conferinţa B, iar după 10 runde se află chiar pe locul 1 în clasament, cu 19 puncte, acumulate din nouă victorii şi o înfrângere (în fieful rivalei CSM CSU Oradea, cu scorul de 74-78).
În condiţiile în care, în urmă cu trei săptămâni, „lupii negri” au cedat fără drept de apel în Sala Traian în faţa echipei bihorene pregătită de Cristian Achim (74-90), cealaltă fruntaşă a Conferinţei B (cu 17 puncte în cont), este evident că partida cu FC Argeş Piteşti va fi la fel de grea. În tur, adversarii s-au impus cu 87-73, dar meciul din Trivale a fost unul „cu cântec”. Antrenorul Hristu Şapera a fost eliminat încă din cel de-al doilea sfert, din cauza protestelor la adresa arbitrilor (fiind suspendat ulterior şi pentru o etapă), iar „haita” a fost coordonată de pe margine de secundul Anca Niţulescu.
FR Baschet a anunţat că duelul CS Vâlcea 1924 – FC Argeş Piteşti va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 17.00. Ca de obicei, preţul unui bilet de intrare în Sala Traian la meciul „lupilor negri” va fi de 15 lei.
La finele săptămânii, mai precis în perioada 16-18 mai, la București a avut loc turneul final de volei - băieți...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe