Încă un proiect de asfaltare a unor drumuri, în curs de finalizare în comuna Gușoeni. Social-democratul Nicolae Concioiu are cale liberă spre un nou mandat de primar!
1.39KVizualizari
În această perioadă, primarul Nicolae Concioiu finalizează lucrările de asfaltare a patru drumuri de interes local din comuna Guşoeni. Potrivit anunţului făcut de alesul PSD, în primul rând, este vorba de străzile Căprioru, Lacului și Teiului, toate din satul Măgureni. Pe de altă parte, se află în proces de modernizare şi drumul de acces către biserica din același sat. La finele lunii trecute, RAJDP Vâlcea a finalizat turnarea primului strat de asfalt – binder, iar mai departe se va aşterne stratul doi – de uzură.

Nicolae Concioiu şi-a depus săptămâna trecută candidatura pentru un nou mandat de primar. Sloganul sub care social-democratul va încerca să obţină, pentru a patra oară consecutiv, voturile locuitorilor, nu putea fi decât unul singur: „Continuăm Împreună!”. Iar privind în urmă, la realizările din perioada de 12 ani de când se află la conducerea administraţiei din Guşoeni, Nicolae Concioiu nu va avea emoţii să câştige şi bătălia electorală din 27 septembrie.

Cu ocazia lansării candidaturii, primarul din Guşoeni a transmis şi un mesaj pe Facebook, către toţi locuitorii. „Continuăm împreună! Cu acest gând am depus candidatura pentru un nou mandat de primar, alături de colegii din echipa PSD Gușoeni. Totodată, au fost depuse și candidaturile consilierilor PSD pentru Consiliul Local Gușoeni, în componența căruia, cu ajutorul cetățenilor, vom avea majoritatea și în următorul mandat. Alături de colegii consilieri PSD din această localitate, vom finaliza proiectele aflate în desfășurare și le vom implementa pe cele noi, propuse pentru mandatul următor”, a subliniat Nicolae Concioiu.





