Primarul Ion Bociog (FOTO – în dreapta) și viceprimarul Valerian Luțescu (FOTO – în stânga) au anunțat că, în perioada următoare, va avea loc licitația privind atribuirea lucrărilor de introducere a rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare în Măldărești, pe o lungime totală de 54 de kilometri. Investiția este finanțată pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL I) și se ridică la valoarea de 46 de milioane de lei, fiind cea mai amplă din istoria comunei. Prin acest proiect guvernamental, toată localitatea va dispune de utilități în cel mult 2 ani.
Autoritățile locale din Măldăreşti vor asfalta, până la sfârșitul anului acesta, și aproximativ șase kilometri de drumuri. Este vorba de Necșoaia (1950 de metri), Telechești (2950 de metri) și Stroe-Măgură (1800 de metri).
„Mai avem un proiect, tot pe drumuri. Este vorba de asfaltarea DC 142, Ciupa – peste apă, Platou și alte artere, adică, alți 6 kilometri, care se apropie de final. Deci, în total, prin cele două proiecte, vom avea 12 kilometri de asfalt nou. Am mai depus la CNI un alt proiect, pentru încă 4,5 kilometri de drumuri, care trebuie refăcute”, au dezvăluit primarul Ion Bociog și viceprimarul Valerian Luțescu.
Primarul din Cernişoara, Dumitru Ciorîcă, a anunțat că a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru modernizarea școlilor...
Primarul comunei Grădiştea, Ilie Boiangiu, a depus un proiect la Compania Naţională de Investiţii, pentru a moderniza şase drumuri de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe