Începe Festivalul “Dealul Muierii”, unul dintre cele mai frumoase branduri istorice din Oltenia, care reface lupta legendară a femeilor contra stăpânirii turcilor
Săptămâna viitoare, de pe 21 iunie, peste 20 de administrații locale din județele Gorj, Vâlcea și Dolj vor organiza a doua ediție a Festivalului “Dealul Muierii”, un eveniment istoric de anvergură, care rememorează lupta pentru libertate a unui grup numeros de femei contra stăpânirii turcilor. Legenda spune că foarte multe femei s-au adăpostit în Peștera Muierii și nu au mai putut să-și trăiască viața obișnuită. Într-o seară, ele s-au hotărât să-și facă dreptate și au pornit-o pe acest drum istoric, care duce până la Craiova. Au ajuns unde erau cazate oștile și noaptea, despletite, călare pe cai, au reușit să sperie turcii… Și așa au scăpat de sub stăpânirea lor. Legenda mai spune că toate carele cu aur ale turcilor s-au răstunat atunci și au umplut un lac din zonă, care, noaptea, strălucește…
Cristian Birăruți, primarul comunei Alunu, a găzduit de curând și o ședință privind stabilirea ultimelor detalii despre desfășurarea traseului care va dura mai multe zile. Evenimentul pune în valoare și grastronomia zonei, elementele culturale, deoarece în fiecare localitate vor exista standuri cu produse autentice. Festivalul “Dealul Muierii” este unul dintre brandurile cele mai puternice din Oltenia, care va intra în circuitul turistic național.
Plecarea femeilor va fi pe 21 iunie, de la Peștera Muierii și intenția este să se refacă cât mai mult din Dealul Muierii, a cărui lungime este de 104 kilometri, până la aeroportul din Craiova. An de an, fetele vor izgoni turcii, pentru a promova identitatea locului și de a pune în valoare atracțiile zonei. Intenția organizatorilor este să strângă pe parcurs 3000 de fete, așa cum spune legenda, care să izgonească turci îmbrăcați în costume pe Dealul Muierii.
Evenimentul va începe cu prezentarea, la Polovragi, unde vor fi prezenți invitați de seamă din minister și nu numai, dar și reprezentanți ai comunei Alunu. Se va pleca de la Peștera Muierii, spre Pădurea Colorată și Castelul Vrăjitoarelor, la Alimpești, apoi la struțărie și, pe 22 iunie, vor veni la Alunu, prin satul Dealul Mare, la ferma din Igoiu, unde se va lua cina. Participanții vor cazați și în corturi, vor face baie la piscina din localitate și vor servi numai produse tradiționale. A treia zi, fetele își vor continua drumul mai departe…
„Scopul acțiunii este istoric, dar și pentru dezvoltarea socio-economică a zonei, prin turism și punerea în valoare a identității zonei. Avem câteva sate părăsite, pe care vrem să le dezvoltăm, iar, la Alunu, este vorba de Dealu Mare, care va fi creat ca un muzeu viu. Intenția organizatorilor este ca pe tot acest traseu superb să apară parcuri de distracție, tiroliene, terase. Dealul Muierii mai este cunoscut și ca Drumul Dacilor. Pe Dealul Muierii, sunt peste 120 de plante medicinale. Cei interesați le pot pune în valoare, să-și vândă produsele. Fetele care vor porni pe traseu vor înnopta în diverse localități, unde vor servi masa. La căminul din Alunu, vom avea și un frumos festival folcloric, cu soliști și interpreți din toată regiunea. Este un eveniment deosebit, la care îi invităm pe toți vâlcenii. Va fi ceva de amploare, fără precedent în Vâlcea! Se vor mânca doar produse locale, din ce există în stânga și în dreapta Dealului Muierii… În a doua dimineață, pe 23 iunie, fetele vor merge spre Roșia de Amaradia. Vor fi șase trasee turistice…”, a explicat primarul din Alunu, Cristian Birăruți.