Week-end-ul trecut, în Liga a V-a, a avut loc etapa a 17-a (a doua din retur), care s-a evidenţiat în mod deosebit faţă de celelalte runde de până acum dintr-un anumit punct de vedere. Astfel – fapt foarte rar întâlnit! – în niciunul dintre cele opt meciuri programate sâmbătă şi duminică, 9 şi 10 aprilie, în eşalonul de mijloc al fotbalului judeţean nu s-a consemnat nicio victorie a echipelor gazdă. Trei partide s-au încheiat la egalitate, iar în restul de cinci s-au înregistrat succese ale grupărilor care au evoluat în deplasare.
Tot la acest nivel şi tot în 2022, a mai avut loc o rundă cu rezultate aproape identice, dar în care s-a consemnat totuşi un succes al gazdelor. Este vorba de etapa a 14-a, care s-a desfăşurat pe 19 şi 20 martie, când am notat trei remize, patru victorii ale oaspeţilor şi un succes al unei echipe gazdă. Singura izbândă de pe teren propriu a fost însă una notabilă, AS Mihăeşti (FOTO)învingând-o cu 3-0 pe lidera incontestabilă a clasamentului, Sporting Galicea.
LIGA A V-A
Etapa a 17-a
Sâmbătă, 9 aprilie
ATLETIC DRĂGĂŞANI – OLTUL IONEŞTI 2-2
Duminică, 10 aprilie
VIITORUL VOICEŞTI – AS ŞIRINEASA 2019 1-3
AS BUNEŞTI – CS GUŞOENI 0-4
CSC ORLEŞTI – SPORTING GALICEA 2-2
OLTUL DRĂGOEŞTI – AS BĂRBĂTEŞTI 0-0
AS MIHĂEŞTI – CS ŞUŞANI 2-4
VIITORUL MATEEŞTI – VICTORIA FRÂNCEŞTI 0-3
INTER LĂPUŞATA – ALUTUS SĂLĂTRUCEL 2-3
Pe 16 decembrie 2024, în ultima şedinţă de anul trecut, Comitetul Executiv al AJF Vâlcea a stabilit zilele când se...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe