Administrație

Interes maxim pentru introducerea reţelei de gaze naturale la Stoeneşti! Numărul gospodăriilor care se vor racorda se apropie de 90 la sută

1.54KVizualizari
Comuna Stoeneşti s-a asociat cu localităţile Costeşti şi Bărbăteşti, pentru introducerea reţelei de gaze naturale. Primarul Gheorghe Dumbravă a constatat că oamenii îşi doresc enorm de mult să beneficieze de această utilitate. Astfel, s-au înregistrat peste 1500 de cereri de branşare la reţea, atunci când investiţia va fi gata.
„Când i-am trimis pe colegii din primărie pe teren, să obţină semnături de la locuitori pentru racordarea la reţeaua de gaze naturale, am fost foarte surprins să constat că foarte mulţi s-au interesat cum se pot înscrie pentru a beneficia de această utilitate pe viitor. Astfel, din cele aproape 1800 de gospodării din localitate, până în prezent am adunat peste 1500 de cereri semnate. Iar asta fară a lua în calcul agenţii economici şi lăcaşurile de cult, care se vor racorda, de asemenea. Aşadar, numărul total al gospodăriilor din Stoeneşti care vor fi branşate la reţeaua de gaze este de aproape 90 la sută, un lucru care, repet, m-a surprins, iar în acelaşi timp m-a făcut să fiu şi mai hotărât să introduc şi această utilitate. E un fapt bun că avem atâtea solicitări, mai ales că, prin ghidul de finanţare, eram obligaţi să avem cel puţin 1000 de racordări. Asta înseamnă că investiţia va fi şi eficientă, iar cei care vor concesiona acest serviciu nu vor lua plasă, ci dimpotrivă”, a subliniat Gheorghe Dumbravă.

La Stoeneşti, sistemul de distribuţie a gazelor naturale se va realiza pe o lungime de 42,5 km

Pentru introducerea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, localităţile Stoeneşti, Costeşti şi Bărbăteşti au înfiinţat recent o Asociaţie de Dezvoltare Comunitară. Potrivit primarului Gheorghe Dumbravă, la Stoeneşti, sistemul va fi realizat pe o lungime de 42,5 km, la care se adaugă investiţiile care se vor realiza, prin ADI, la Costeşti şi Bărbăteşti.
„Nu ne-am încadrat să depunem documentele în decembrie, deoarece am decis târziu să ne asociem toate cele trei localităţi într-o ADI. Abia după ce ni s-a spus că vor fi aprobate în special proiectele care se realizează astfel, pentru că e vorba de investiţii mai mari, am hotărât că e mai bine să punem la punct acest parteneriat avantajos pentru toate părţile. La finele anului 2020, au depus proiecte pentru gaze naturale vreo 7-8 localităţi din Vâlcea, dar acum totul e ok şi pentru noi. Suntem în poziţie de tragere, cum se spune, avem toate documentele pregătite, iar când se va deschide noua sesiune vom depune şi noi proiectul. Avem o firmă de consultanţă din Iaşi, care s-a ocupat de întocmirea actelor pentru acest ADI din care fac parte cele trei localităţi. Eu şi colegii mei, Toni Peştereanu şi Constantin Bănacu, am ţinut legătura telefonic aproape zilnic cu reprezentanţii acestei firme. Tot ce ni s-a cerut în ghid, am pus la dispoziţia firmei de consultanţă, aşa că acum nu ne mai trebuie nimic, doar să depunem proiectul”, a adăugat Gheorghe Dumbravă.
„În ceea ce priveşte investiţia propriu-zisă, ne vom racorda de la reţeaua din localitatea Păuşeşti Măglaşi. Nu există o alternativă, nu vrem să riscăm şi să nu avem presiune, dacă ne-am branşa de la Băile Govora şi Buneşti. Interesul nostru e ca sistemul de gaze naturale să funcţioneze non-stop, nu doar în anumite intervale orare, pentru că asta înseamnă să faci o investiţie de succes. Nu ştim însă în cât timp va fi reţeaua funcţională, dar, din toate declaraţiile politice de până acum, inclusiv ale preşedintelui ţării şi ale guvernanţilor, rezultă faptul că introducerea gazelor naturale va reprezenta o prioritate pentru România în următorii ani”, a încheiat primarul PNL din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.