Intrare gratuită în Sala Traian, la meciul cu Minaur Baia Mare, de miercurea aceasta, ultimul pe care SCM Rm. Vâlcea îl va disputa pe teren propriu în sezonul actual al Ligii Florilor
În urmă cu o săptămână, pe 4 mai, SCM Rm. Vâlcea a avut o prestație bună în fieful campioanei en-titre, CSM București, dar a fost învinsă din nou (24-30). În următoarea rundă din Liga Florilor (care va fi penultima din campionat), „municipalele” vor primi vizita formației Minaur Baia Mare, una dintre cele care se află pe o poziție superioară în clasament. Meciul va avea loc săptămâna acesta, mai precis miercuri, 14 mai, de la ora 17.30.
Pentru Rasmus Rygaard Poulsen și elevele sale, acesta va fi ultimul meci pe care îl vor disputa în Sala Traian în sezonul 2024-2025, în formula actuală. Așa că, în mod sigur, vor dori să câștige neapărat, pentru a-și lua la revedere (sau adio, în cazul unora!) de la suporteri cu un succes. Care oricum nu va face uitate dezamăgirile din acest sezon. Însă, așa cum se spune, „ultima impresie contează”, uneori!
Pe pagina de Facebook a clubului, a fost postat și un mesaj special către toți iubitorii handbalului, pentru ca aceștia să fie prezenți într-un număr cât mai mare în Sala Traian, mai ales că și intrarea spectatorilor va fi gratuită. „Cu toții la sală pentru ultimul meci în Polivalentă din acest sezon! Miercuri, 14 mai, nu este doar un simplu meci de campionat, este ultima apariție pe teren propriu din acest sezon, în fața voastră, a unor jucătoare care au pus suflet în fiecare minut jucat pentru culorile noastre. Nathalie Hagman, Julie Foggea, Alicia Toublanc, Alicia Gogîrlă, Charlotte Cholevova, Iryna Mokat și Jovana Skrobic își vor lua rămas bun de la Sala Traian. Daniela de Jong, aflată încă în proces de recuperare, nu va evolua, însă rămâne în inimile noastre prin evoluțiile sale deosebite. Sunteți invitați să fiți alături de echipă pentru un moment special, în care punem punct unui capitol. Accesul la partidă este gratuit, iar biletele cu valoare zero se pot ridica în ziua meciului, de la casa de bilete a sălii. Haideți să încheiem sezonul acasă, așa cum trebuie, împreună!”, a transmis SCM Rm. Vâlcea pe rețeaua de socializare.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe