Introducerea gazelor naturale, printre prioritățile administrației din Berbești
Primarul din Berbești, Petre Glomnicu, a precizat că una dintre prioritățile sale în actualul mandat este introducerea sistemului rețelei de gaze naturale. Această investiție este necesară, deoarece va oferi comunității un grad ridicat de confort. “Suntem în asociație cu Sinești și Grădiștea în acest proiect de anvergură, unde Berbești este lider. Tot anul acesta, avem în plan modernizarea și extinderea fostei grădinițe din cartierul de blocuri, unde intenționăm să mutăm cabinetele doctorilor și să oferim cetățenilor servicii medicale de calitate. Această investiție va fi realizată cu fonduri prin GAL și din bugetul local. Încercăm ca, în a doua jumătate a anului, să inaugurăm noul centru medical. Aici, va fi o sală de așteptare și cateva cabinete medicale”, a precizat social-democratul Petre Glomnicu, edilul orașului Berbești.