duminică, septembrie 13, 2026
Administrație

Investiție importantă în Râmnic: parcare pe două niveluri, lângă Liceul Forestier și Spitalul Județean

827Vizualizari
Una dintre investițiile importanțe ce se vor realiza în Râmnic în următoarea perioadă, se referă la construirea unei parcări pe două niveluri, la Liceul Forestier, chiar lângă Spitalul Județean Vâlcea. Într-o postare de pe o rețea de social media, primarul Mircia Gutău a oferit mai multe detalii despre proiectul respectiv.

„Se va construi o parcare pe două niveluri în zona Liceului Forestier – lângă Spitalul Județean Vâlcea! Un nou proiect dedicat locuitorilor din Râmnicu Vâlcea prinde contur: în zona Liceului Forestier, în imediata apropiere a Spitalului Județean Vâlcea, vom demara construcția unei parcări moderne pe două niveluri. O investiție care va contribui la fluidizarea traficului, va crea mai mult confort pentru cetățeni și va aduce ordine într-o zonă esențială a orașului”, a transmis edilul-șef al Râmnicului.

„Este un moment extraordinar de important pentru Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea! Am semnat autorizația de construire pentru parcarea care se face lângă Spitalul Județean. Am găsit o soluție inovatoare! Știți foarte bine că, acolo, Liceul Forestier este lipit de Spitalul din Nord. Am găsit înțelegere – și vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor care mi-au acordat tot sprijinul – pentru a face o parcare pe actualul teren de sport al Liceului Forestier, cu două niveluri, cu un acces din Calea lui Traian, iar altul dinspre Spital. Deasupra parcării, vom amenaja un teren de sport ultramodern și acoperit, în așa fel încât să nu afectăm nici buna desfășurare a orelor de sport din cadrul Liceului Forestier. Se vor crea 180 de locuri de parcare, ceea ce va fi un lucru formidabil. Prin această investiție, sunt convins că problema actuală a mașinilor parcate în fața spitalului va dispărea. Sunt convins că se va regla complet circulația în zona Spitalului Județean de Urgență. Repet, acesta este un moment extraordinar de important atât pentru primărie, cât și pentru locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea!”, a explicat Mircia Gutău, într-o postare pe Facebook.