Diverse

Investiție realizată de CJ Vâlcea, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență

321Vizualizari
La finele săptămânii, vineri, 4 iulie, Constantin Rădulescu a vizitat sediul ISU Vâlcea, unde Consiliul Județean Vâlcea a realizat lucrări de modernizare a curții interioare a instituției. „Noi investiții, la ISU Vâlcea! Astăzi, 4 iulie, am fost la sediul ISU Vâlcea din Râmnic, unde ne apropiem de final cu lucrările de modernizare a curții interioare a instituției – o investiție pe care am promis-o și pe care am pus-o în aplicare. Lucrările, în valoare de aproape 600.000 de lei, au fost realizate cu operativitate de colegii de la RAJDP Vâlcea, care au făcut o treabă foarte bună. Proiectul a presupus reabilitarea curții interioare, prin amenajarea bordurilor și turnarea unui strat de asfalt special, cu fibre polimerice, care să reziste traficului intens al autospecialelor de intervenție. Continuăm să sprijinim pompierii vâlceni, atât prin achiziționarea de echipamente și utilaje moderne, cât și prin investiții care să le îmbunătățească condițiile de muncă. Le mulțumesc «eroilor noștri de fiecare zi», pentru profesionalismul, curajul și dăruirea cu care intervin zi de zi în sprijinul vâlcenilor!”, a dezvăluit Constantin Rădulescu, pe Facebook.
Sursă foto: Facebook Constantin Rădulescu