Săptămâna trecută, joi, 13 iunie, de Înălţarea Domnului, şi la Câineni, s-a desfăşurat un eveniment de comemorare a eroilor care şi-au pierdut viaţa pe front, în cele două războaie mondiale din secolul 20. Ceremonia a avut loc la monumentul din faţa sediului primăriei şi a început cu o slujbă religioasă oficiată de preoţii din localitate. În anii precendenţi, de Înălţarea Domnului erau premiate şi cuplurile de aur şi nonagenarii din comună, însă în 2024 această manifestare a fost devansată. Potrivit primarului Ion Nicolae vârstnicii au fost recompensaţi înainte de Paşti.
„Anul acesta, am mai avut o singură familie care a ajuns la 50 de ani de căsnicie. Fosta secretară a Primăriei Câineni, doamna Frîntu, a făcut o jumătate de secol de convieţuire cu soţul ei şi am premiat-o. În schimb, am recompensat nu mai puţin de 22 de persoane care au ajuns la 90 de ani. Familia de vârstnici, cât şi nonagenarii, au primit câte 1000 de lei din partea administraţiei locale. Orice răsplată financiară pentru bătrâni reprezintă un lucru important, având în vedere câte nevoi au la vârsta lor. Oricum, pentru ei e o bucurie doar faptul că sunt respectaţi şi nu-i uităm. Din păcate, de la an la an, numărul cuplurilor de aur din Câineni a scăzut. Îmi aduc aminte că prima oară când am organizat o asemenea festivitate am premiat 27 de familii trainici. În 2024, am mai avut doar una singură”, a declarat primarul din Cţineni, Ion Nicolae.
Pe 9 iunie, alesul PNL a câştigat un nou mandat de 4 ani la conducerea primăriei Câineni, cu un scor de 73,56 %, mai mare faţă de 2020, când a obţinut 63,30 %.
La finele săptămânii, vineri, 4 iulie, Constantin Rădulescu a vizitat sediul ISU Vâlcea, unde Consiliul Județean Vâlcea a realizat lucrări...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe