Diverse

Ion Oaie: Frâncești a avut 7 juniori CU FC ARYS. Ne-au plecat toți cei cu experiență!

709Vizualizari

Ion Oaie a precizat că echipa pe care o reprezintă, Tineretul Frâncești, a pierdut aproape toți jucătorii cu experiență pe care s-a bazat în sezonul precedent. Iar, în noua ediție de campionat, se va baza foarte mult pe juniori de 15-16 ani, aduși de la AFC Băbeni și alte cluburi învecinate. Nepotul meu, Alin Roman, s-a dus la FC Arys, Jucărie s-a dus la Bărbătești, iar alți 3-4 au plecat în Anglia. Urmează să ne părăsească și Lucian Boncioiu, care va pleca în Danemarca. La ora actuală, avem 6-7 copii de liceu, aduși de la Băbeni. Arys are echipă foarte bună, toți cu meciuri la Otăsău și are șanse mari la titlu. Dar, la 2-1 pentru ei, nu trebuia să primim penalti. Mutu, jucătorul nostru, a fost faultat dur, cu crampoanele pe cap. Adversarul și-a cerut scuze însă!  Aș dori să felicit, cu acest prilej, pe cei de la Păușești-Măglași, pentru terenul pe care l-au făcut acolo. Acum două etape, am pierdut cu 6-4 la ei, dar am rămas impresionat de cât de bine am fost primiți. Măglași are niște băieți extraordinari. E exemplar ce au făcut acolo! Îi felicit”, a precizat Ion Oaie, reprezentantul clubului Tinerentul Frâncești.