Administrație

Ion Sandu, din Perișani, a venit cu o super-inițiativă pentru toți primarii din nordul județului: proiect comun pentru modernizarea și dotarea Spitalului Brezoi

3.31KVizualizari
De serviciile Spitalului Orășenesc Brezoi beneficiază toți cei care locuiesc în Țara Loviștei și pe Valea Lotrului, adică, aproximativ 20 de mii de persoane. Ca multe alte unități medicale din țară, și aceasta are mare nevoie de investiții importante, mai ales, în ceea ce privește achiziționarea de aparatură performantă, care să îi ajute pe doctori în depistarea și tratarea anumitor boli.
Zilele trecute, Ion Sandu, primarul din Perișani, a avut parte de un mic accident în propria gospodărie, în timp ce construia o căsuță minunată din lemn, pentru nepoțeii săi. Alesul PNL a mers imediat la spitalul din Brezoi, pentru îngrijiri medicale de urgență. Dincolo de profesionalismul cadrelor medicale, pe care le-a lăudat din plin, acesta a observat că spitalul are nevoie de un aer proaspăt, în ton cu actualitatea. Având un spirit gospodar desăvârșit, lui Ion Sandu i-a venit pe loc o super-idee, care are toate șansele să fie pusă în practică: înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, la care să se înscrie toți primarii din Valea Lotrului și Țara Loviștei. Obiectivul comun primordial: accesarea de fonduri pentru modernizarea și dotarea Spitalului Orășenesc Brezoi.

Ion Sandu: „Tot ceea ce mi-am propus până acum ca primar s-a realizat!”

„O asociație de acest gen are șanse mult mai mari să obțină finanțare, deoarece implică un număr mare de persoane, iar criteriul acesta e foarte important în privința eligibilității. Vreau să avem, la Brezoi, unul dintre cele mai frumoase spitale din zona noastră, la care să nu mergi cu inima strânsă, bineînțeles, atunci când nevoia te împinge. Am vorbit cu edilul Robert Schell și urmează să ne întâlnim cu toți primarii din Ţara Loviştei chiar la Brezoi. Ideea e că, pe lângă acest mega-proiect comun, al tuturor primarilor din zona de nord a judeţului, mai putem accesa fonduri și pentru alte investiții locale: drumuri, apă, canalizare școli, grădinițe și nu numai. De exemplu, eu mi-am propus să fac un dispensar modern la Perișani. Sunt convins că vom reuși să ne îndeplinim obiectivele. De fapt, tot ceea ce mi-am propus până acum ca primar s-a realizat!”, a anunțat Ion Sandu, primarul PNL din Perișani. Foarte tare! Felicitări!