Ion Streinu, primarul comunei Şirineasa: „Sunt mulţumit de debutul echipei de fotbal. Atâta timp cât încă nu am fost învinşi, nu pot fi decât bucuros!”
Week-end-ul trecut, AS Şirineasa 2019 şi-a trecut în cont o nouă victorie în campionat, spre bucuria primarului Ion Streinu: 3-1, în deplasare, la Ştiinţa Roşiile. Aceasta este cea de-a treia din Liga a V-a, după reînfiinţare, precedentele două succese fiind cele cu Luceafărul Pesceana (5-2, în deplasare) şi AS Făureşti (3-2, pe teren propriu). Aşa cum se cunoaşte, în primele trei runde, Daniel Băcanu, Cosmin Streinu & Co. au obţinut trei remize la rând, cu Zorile Scundu (1-1), AS Creţeni (1-1) şi Olteţu Bălceşti 2014 (3-3). În urma acestor rezultate pozitive, AS Şirineasa 2019 a acumulat 12 puncte şi ocupă locul 4 în ierarhia Seriei Est. În următoarea rundă, din acest week-end, fotbaliştii din Şirineasa vor primi, pe teren propriu, vizita echipei Recolta Laloşu. Meciul va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora 11.00.
În pofida clasării superioare, primarul Ion Streinu a reamintit însă că noua echipă de fotbal a comunei nu are un obiectiv anume în acest sezon. „Sunt mulţumit de debut. Atâta timp cât încă nu am fost învinşi, nu pot fi decât bucuros! Am spus însă de la început că în acest an ne interesează doar să formăm o echipă competitivă, cu tineri, cu bătrâni, cu tot ce se poate, pentru ca lucrurile să se urnească din loc. Din vara viitoare, vom vedea ce va fi, poate că ne vom propune chiar obiective mai îndrăzneţe”, a subliniat Streinu.
„E un lucru bun că marcăm meci de meci”
„Am avut un început bun şi în Cupa României, chiar fantastic, acel 7-0 cu Zorile Scundu, după care a urmat startul mai slab în campionat, cu trei remize. De ce mi-a fost teamă, nu am scăpat! Am bătut cu 7-0 pe Scundu, iar apoi n-am mai fost în stare să-i batem în Liga a V-a, iar meciul s-a terminat la egalitate (1-1). E un lucru bun că marcăm măcar meci de meci, dar şi primim goluri, de aceea nici n-am putut să luăm în primele trei etape decât 3 puncte! Din păcate, am mai fost şi furaţi de arbitri. Dar, asta e situaţia, ni s-a spus că mai trebuie să-i înţelegem şi pe ei, pentru că unii sunt începători. Toată lumea greşeşte, aşa e în viaţă: cine munceşte, greşeşte!”, a adăugat primarul din Şirineasa.
„În ceea ce priveşte baza sportivă, în vară, am lucrat intens la recondiţionarea acesteia. Pe viitor, vom încărca suprafaţa de joc cu vreo 20 de centimetri de pământ, pentru că nisipul de sub gazon se mai află acum la doar 1-2 centimetri. În acea perioadă, vom evolua, din nou, pe stadionul de la şcoală”, a conchis Ion Streinu.