Păstorul Vaideeni s-a impus cu scorul de 4-3, în primul meci oficial din actualul sezon, disputat contra celor de la Viitorul Oteșani. Echipa reprezentată de Cosmin Cioranu nu a avut deloc un joc ușor, mai ales că a fost condusă cu 2-0, după primele 45 de minute.
„Am reușit însă să revenim și să avem o a doua repriză de partea noastră. Astfel că am egalat la 2-2 și am marcat decisiv, de 4-3, în minutul 85. Pentru noi, au înscris Marius Străulea, Dragoș Gheorghescu și Ionuț Pătroi (FOTO) – autorul unei «duble». Acesta din urmă s-a întors de curând din SUA, unde a locuit ani buni împreună cu familia sa. El a jucat fotbal și pe la Rarora, adică, are experiență în spate și ne va fi de un real ajutor în campionat. Am mai transferat, de asemenea, doi copii din zona Horezu, de care suntem mulțumiți cum se mișcă. Sunt convins că echipa va arăta mai bine decât în sezonul trecut. Ne ne rămâne decât să demonstrăm asta pe teren și să câștigăm cât mai multe puncte”, a declarat Cosmin Cioranu, oficialul echipei Păstorul Vaideeni.
Pe 30 decembrie 2024, reprezentanţii AJF Vâlcea au anunţat că anul 2025 va începe cu meciurile din Cupa României, în...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe