Ionuţ Zamfira şi alţi vâlceni au pus umărul la construirea lui „Ion Oblemenco”. „Visul nostru, al celor de la FCU, este să jucăm pe acest stadion minunat! E şi casa noastră aici!”
Peste 50 de milioane de euro a costat construirea noului stadion de fotbal din Craiova, „Ion Oblemenco”, pe care joacă, la ora actuală, echipa Universitatea, din Liga I. Cealaltă formaţie din Bănie – FC „U” – a lui Adrian Mititelu, încă nu şi-a găsit propria casă. Săptămâna aceasta, însă, şi FCU a jucat pe cel mai frumos stadion din Oltenia, în Cupa României, cu „U” Cluj, într-un meci pe care l-a pierdut cu 3-2, deşi a condus cu 2-0, încă din minutul 15. Despre acest joc, ne-a vorbit chiar suporterul de top Ionuţ Zamfira, din Rm. Vâlcea.
„A fost nebunie la meci! Cel puţin în prima repriză. Apoi, în cea de-a doua, a trebuit să ne recunoaştem învinşi. S-a văzut diferenţa de nivel. Dar, nu asta contează, ci faptul că ne-am strâns la acest meci aproape 10 mii de oameni. Ce înseamnă asta?! Ooo… Enorm, pentru o echipă de Liga a III-a. Am văzut şi eu prin presă că unii au scris că am fost doar 5000 pe stadion. Nu cred asta, pentru că era foarte uşor de calculat… Oricum, nu mai contează decât că am ajuns pe „Ion Oblemenco”. Acest stadion, pentru mine cel puţin, are un farmec aparte. Eu lucrez la Cona, din Sibiu, cea mai mare firmă de construcţii din ţară, cu capital 100 % românesc. Am construit, împreună cu alţi vâlceni, câteva dintre gradenele stadionului. Deci, o parte din sufletul meu a fost pus acolo… Sincer, eu nu intru cu nimeni în polemica disputelor pe tema cine e adevărata Craiova. Eu ştiu doar cu cine ţin şi mă interesează doar atât: FC „U” Craiova, singura mea iubire în fotbal… Eu şi alte zeci de mii de suporteri din România vrem să jucăm pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Este loc pentru toată lumea! Numai să fie înţelegere!”, a mărturisit Ionuţ Zamfira.