luni, decembrie 2, 2024
Fotbal

Irimia și Vulturescu au reușit ceva fantastic la Făurești. Lidera a stabilit deja două mega-petreceri: cu oaie la ceaun și porc la proțap!

1.4KVizualizari

Localitatea Făurești numără doar 1300 de locuitori, potrivit ultimelor statistici. Cu toate acestea, reușește să se impună fără drept de apel în fruntea clasamentului Ligii a VI-a, cu șanse mari de a promova. Meritul acestei performanțe le revine primarului Marius Irimia și viceprimarului Adrian Vulturescu, pentru faptul că au reușit să refacă o echipă de top. Iar, de anul viitor, echipa din sudul județului va fi și mai puternică. În ultima rundă, AS Făurești s-a impus cu scorul de 4-0, în deplasare, la Tractorul Lădești, cu toate că nu a avut 6 titulari la dispoziție. Alecu Sandu, golgheterul campionatului, a reușit o dublă, iar Ionică Giurăscu și Ovidiu Tuțu – câte 1 gol de fiecare. Mai avem un singur meci oficial de disputat în acest an. Suntem pe primul loc în clasament și avem echipă frumoasă. Le mulțumim băieților pentru tot ceea ce au realizat până acum. Weekendul viitor, vom avea o primă petrecere, cu oaie la ceaun, iar, pe 29 decembrie, va fi o superîntâlnire. Atunci vom face un porc la proțap, ceva foarte frumos, chiar la stadionul de fotbal. Bineînțeles, îi așteptăm și pe suporteri să petreacă alături de noi. Până la urmă, fotbalul se joacă pentru ei și ne bucurăm că avem susținere din partea lor. A fost un an foarte reușit pentru noi!”, a declarat Adrian Vulturescu, viceprimarul localității Făurești.