luni, septembrie 9, 2024
Administrație

Ispas Eugen (PNL), noul viceprimar din Crețeni, va colabora excelent cu primarul Constantin Catrina (PER): „Pe mine nu mă interesează politica, ci binele comunității. Lupta se face doar în campanie!”

1.65KVizualizari
Recent, liberalul Eugen Ispas a fost ales viceprimarul localității Crețeni și a anunțat că va face o echipă bună cu primarul Constantin Catrina (PER), pentru a rezolva problemele comunității sale.
„Politica o vom face în campanie, peste 4 ani. Până atunci, toți suntem o echipă, care va lucra în interesul comunității. Mie nu îmi plac disensiunile în interiorul Primăriei sau Consiliului Local și am explicat asta tuturor consilierilor. Toți am fost aleși de oameni să le reprezentăm interesele. PNL, PER, PSD și celelalte formațiuni politice vor exista abia peste 4 ani. Am lucrat mult timp în mediul privat, iar în ultimii 7 ani am fost la APAVIL, unde am dobândit experiență în administrația locală. Știu ce înseamnă gestionarea rețelelor de apă și canalizare. Avem în plan să facem un nou puț, în Dealul Băbeni, pentru a rezolva definitiv problema apei potabile la Crețeni. Vom fora pentru apă la 150-200 de metri adâncime. Avem o colaborare cu localitățile Sutești și Amărăsti, pentru introducerea rețelei de gaze naturale. Din câte am înțeles, avem șanse mari să obținem finanțarea necesară și să ne apucăm într-un viitor cât mai apropiat de lucrările propriu-zise. Este o investiție foarte mult așteptată de comunitate. Mai avem în plan și asfaltarea drumului care face legătura cu Gușoeni. E important să fim o echipă unită, pentru a avea șanse mari de reușită”, a explicat viceprimarul din Creţeni, Eugen Ispas.