Fotbal Județean

Iulian Beleţ, gol de Liga Campionilor: direct din corner, în meciul Malaia – Galicea (4-2)

1.87KVizualizari

Foresta Malaia a câştigat cu scorul de 4-2 meciul de pe teren propriu, cu Sporting Galicea, din cadrul etapei a II-a a Ligii a IV-a. Echipa din comuna administrată de primarul Gabriel Ţolea a marcat prin Adi Olaru, Costi Crangă, Cătălin Duminică şi prin poliţistul Iulian Beleţ. Acesta din urmă a înscris, de departe, cel mai frumos gol al partidei: direct din corner!!! El a dedicat reuşita de senzaţie scumpei sale soţii, Ana-Maria (pe care a rugat-o să îl lase mai des la fotbal, ca să-şi exerseze mai mult calităţile), precum şi îngeraşului lor, Ayan Andrei. „Meciul cu Galicea a fost unul farte reuşit, mai ales că băieţii au jucat cu multă ambiţie. Le mulţumesc fotbaliştilor pentru victorie şi le doresc succes şi la următoarele jocuri oficiale. Hai, Foresta Malaia! Avem forţa de a obţine multe victorii în acest sezon…”, a precizat primarul Gabriel Ţolea.