Fotbal Județean

Iulică Dincă (FC Băbeni) a avut doar 9 fotbalişti la amicalul cu Vlădeşti: „Nu jucăm pe un mic şi o bere! Trebuie să fim mai responsabili!”

1.2KVizualizari

FC Băbeni a câştigat cu scorul de 6-4 amicalul cu Stejarul Vlădeşti, chiar dacă a avut doar 9 jucători (cu portarul Laurenţiu Mutu – 10, care a evoluat ca atacant!). „Am fost nevoit să iau un jucător de la Stejarul Vlădeşti, ca să fim şi noi 11. Nu îmi plac deloc astfel de momente, pentru că nu sunt genul să mă fac de râs. Jucătorii trebuie să înţeleagă că e important să fie ceva mai serioşi, pentru că, la FC Băbeni, nu joacă pe un mic şi o bere. Ei primesc salarii lună de lună şi, prin urmare, au obligaţii certe. Este adevărat că am avut 4-5 jucători care au lipsit din motive personale (au fost bolnavi sau plecaţi la serviciu), dar sunt şi câţiva care nu mai răspund deloc la telefon de o bună perioadă. Vom lua măsurile care se impun… Mai avem 3 meciuri de disputat din sezonul regulat, după care urmează play-off-ul. Dacă nu suntem serioşi, riscăm să ne facem de râs în cea de-a doua fază a campionatului şi să luăm bătaie de la toate adversarele. Săptămâna aceasta, vom mai face două antrenamente, pentru ca, duminică, să jucăm un alt amical, cu AS Buneşti”, a spus Iulică Dincă, antrenor la FC Băbeni.