Iulică Dincă îi „arde” la bani pe jucătorii săi de la FC Băbeni: „Nu accept să-şi bată joc de primărie!”
1.07K
Iulică Dincă a anunţat că va lua măsuri drastice cu jucătorii săi de la FC Băbeni, care nu-şi respectă deloc angajamentele contractuale. El a povestit cu un gust amar că, săptămâna trecută, i-a aşteptat o oră pe fotbaliştii săi să vină la antrenamente.
„Am stat în PECO de mi-a venit acru pe gât, dar, din cei 10 care sunt din Râmnic, nici măcar unul nu s-a sinchisit să vină. Aşa ceva nu se mai poate! Trebuie să înţeleagă că Primăria Băbeni face eforturi foarte mari ca ei să-şi primească drepturile financiare la zi. Ceea ce au făcut ei e lipsă totală de respect… Nu îi obligă nimeni să vină la fotbal, dar nici bani de pomană nu vor mai primi”, a răbufnit Iulică Dincă.