luni, septembrie 9, 2024
Diverse

Iulică Dincă spune că AJF a făcut o greșeală mare săptămâna trecută

848Vizualizari

Mulți oameni de fotbal au condamnat decizia AJF Vâlcea de a programa meciuri în sâmbăta Paștelui, pentru ligile a IV-a și a V-a. Printre aceștia, se numără și Iulică Dincă, antrenorul viceliderei Ligii a V-a, Oltul Ionești. El a oferit și un argument solid în acest sens. “Sincer, a fost total neinspirat să jucăm în sâmbăta Paștelui. Din punctul meu de vedere, AJF Vâlcea nu trebuie să mai facă așa ceva pe viitor. Să joci la ora 17.00, în sâmbăta Paștelui, nu e chiar deloc ușor. Mai ales că mai toți își planificaseră să plece pe la țară să facă Paștele, alături de cei dragi… Nu poți obliga oamenii să vină la fotbal într-o zi atât de importantă. Se putea găsi o altă dată la care să jucăm aceste meciuri”, a precizat Iulică Dincă.