Fotbal Național

Iustin Lungu, două meciuri la rând fără gol încasat! Cu portarul în vârstă de 17 ani între buturi, Viitorul Dăeşti şi-a consolidat locul 1

2.17KVizualizari
După ce a debutat în Liga a III-a în meciul cu Minerul Costeşti, de sâmbătă, 16 octombrie (câştigat categoric de Viitorul Dăeşti, cu 4-0), Iustin Lungu a fost trimis, din nou, între buturile liderei Seriei a VI-a, în partida cu CSM Alexandria, care a avut loc vineri, 22 octombrie. Iar evoluţia tânărului portar în vârstă de doar 17 ani, originar din Drăgăşani, a fost, şi de această dată, una extraordinară, formaţia vâlceană reuşind să se impună cu scorul de 2-0!
Iustin Lungu a bifat astfel cel de-al doilea meci din campionat fără gol primit! Mai mult decât atât, el a devenit şi talismanul norocos al echipei de la Fedeleşoiu, dacă ţinem cont de faptul că, avându-l între buturi, Viitorul Dăeşti a preluat, din nou, locul 1 în clasament, iar în plus s-a şi distanţat de marea rivală, CSM Slatina.