miercuri, aprilie 23, 2025
Fotbal Național

Joc spectaculos la Coloneşti, între Vediţa şi Cozia Călimăneşti. Claudiu Ghighilicea, „dublă” pentru echipa vâlceană

513Vizualizari
Cozia Călimăneşti s-a întors neînvinsă din deplasarea pe care a efectuat-o în acest week-end la Coloneşti, pentru meciul cu Vediţa. Partida de vineri, 18 noiembrie, a fost aprig disputată, dar şi spectaculoasă, iar până la urmă elevii lui Vasile Ilinca au izbutit să obţină un punct din fieful formaţiei clasate pe ultimul loc în Seria a VI-a. Scorul final a fost 2-2, echilibrul fiind consemnat şi după prima repriză (1-1).
Cozia Călimăneşti a marcat prima, în minutul 21, prin Claudiu Ghighilicea, dar gruparea din judeţul Olt a trecut în avantaj prin două goluri semnate de Nichifor Georgescu (40) şi Robert Stancu (63). Vâlcenii au înscris, din nou, în minutul 74, pentru 2-2, prin acelaşi Claudiu Ghighilicea (FOTO – la minge), care a ajuns astfel la trei „boabe” pentru echipa vâlceană. Aşa cum se cunoaşte, fotbalistul originar din Mehedinţi a punctat şi în etapa anterioară, în partida cu CS „U” Craiova II, din deplasare, încheiată cu 1-1. Practic, el a adus cele două puncte câştigate de Cozia Călimăneşti în etapele a 12-a şi a 13-a.
Prin remiza de la Vediţa Coloneşti, Cozia Călimăneşti a acumulat 14 puncte şi se află la trei în faţa Minerului Costeşti, formaţie aflată pe locul 9 în Seria a VI-a, imediat sub linia retrogradării.
Sursă foto: Facebook Claudiu Ghighilicea