Joi, 30 septembrie, primarul Alexandru Dediu va organiza festivitatea de inaugurare a Centrului de zi pentru recuperarea persoanelor vârstnice din localitatea Păuşeşti Măglaşi. Pentru construirea şi dotarea acestuia, alesul PNL a obţinut fonduri europene, prin ADR Sud-Vest Oltenia. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 700.000 de euro, din care 360.000 de lei a fost costul de achiziţionare a aparaturii medicale.
O fostă grădiniţă degradată, transformată într-o unitate medicală ultramodernă
Centrul de Zi pentru persoane vârstnice de la Păuşeşti Măglaşi a fost amenajat în locul unei grădiniţe vechi de 100 de ani, care se afla într-un stadiu de degradare accentuată. „La un moment dat, a existat posibilitatea să demolăm clădirea respectivă şi să facem altceva în loc, dar am zis că e mai bine s-o reabilităm şi s-o redăm circuitului public într-o altă formă. Poziţia în care e amplată e una superbă, chiar în centrul localităţii, iar în plus dispune şi de toate utilităţile: apă, canal, gaze naturale, energie electrică etc. Am obţinut avizul Ministerului Educaţiei pentru a-i schimba destinaţia, iar apoi ne-am apucat de lucrări”, a dezvăluit Alexandru Dediu.
Potrivit alesului PNL, investiţia poartă denumirea „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice”. Aceasta are caracter exclusiv social, grupul-ţintă fiind reprezentat de persoanele trecute de 65 de ani. „Pentru Centrul de zi, puteam obţine suma de 500 de mii de euro, la care se mai puteau adăuga încă 200 de mii, pentru unitatea de îngrjire la domiciliu. Am decis să le facem pe amândouă, ca să fie vorba de o investiţie mai mare. La unitatea de îngrijire la domiciu, am putut să cumpărăm şi o maşină, pentru bătrânii care nu se pot deplasa”, a adăugat primarul din Păuşeşti Măglaşi.
În organigrama Centrului de Zi sunt prevăzute patru posturi
Cu ocazia deschiderii Centrului de Zi de la Păuşeşti Măglaşi, vor fi create şi câteva locuri de muncă. În acest sens, primarul Alexandru Dediu a dezvăluit că unitatea dispune de o organigramă formată din patru posturi. „În urma examenelor pe care le-au susţinut, a fost încadrat un asistent BPT, care va lucra şi ca maseur, dar şi o infirmieră. Un alt post este cel de kinetoterapeut, pentru care am apelat la cineva cu contract de prestări servicii. În fine, cel de-al patrulea angajat va fi coordonatorul centrului. Şi cu doctorul BPT care îi va consulta pe vârstnici, vom încheia un contract de prestări servicii, acesta urmând a veni la Păuşeşti Măglaşi de două ori pe lună, pentru a le prescrie pacienţilor procedurile pe care trebuie să le urmeze. Am optat pentru varianta unor contracte de prestări servicii în unele cazuri, pentru că nu puteam susţine din bugetul local salariile mari din domeniul sănătăţii. Toate cheltuielile vor fi suportate pe cont propriu, iar costurile se vor ridica la peste 30 de mii de lei pe lună, în calcul fiind incluse salariile personalului angajat, plata utilităţilor, a transportului, a materialelor medicale etc. Fiind vorba de o investiţie cu fonduri europene, timp de cinci ani nu va genera venituri pentru administraţia locală. Primăria nu va încasa niciun leu, toate serviciile vor fi gratuite, un act de binefacare pentru cetăţeni”, a afirmat Alexandru Dediu.
Kinetoterapie, fizioterapie, magnetoterapie, ecografie, printre facilităţile de care vârstnicii vor beneficia
Liberalul a mai menţionat că, în cadrul acestui stabiliment, vârstnicii vor urma proceduri de kinetoterapie, fizioterapie, magnetoterapie etc. „În plus, am achiziţionat şi un ecograf, pentru care am făcut, de asemenea, un contract de prestări servicii cu un medic specializat în imagistică, din Râmnic, care să vină periodic la Păuşeşti Măglaşi. Pentru toate aceste facilităţi, ne-am dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, care ne-a costat 360 de mii de lei. Pe de altă parte, tot cu bani europeni, am montat şi un sistem de supraveghere video împrejurul clădirii. Pe lângă sălile de tratament, în incinta Centrului de Zi am făcut inclusiv un salon de socializare. Fosta grădiniţă avea multe încăperi şi, ca să putem s-o reabilităm în întregime, a trebuit să le găsim tuturor o destinaţie. Iar atunci, fiind vorba de o sală mai mare, i-am zis salon de socializare, unde vârstnicii să discute între ei. Dacă nu am fi găsit câte o destinaţie fiecărei clase, astfel încât să reabilităm toată clădirea, nu am fi obţinut finanţare. Nu puteam să refacem doar jumătate de clădire, iar restul să rămână în paragină”, a încheiat primarul din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.
Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în...
COMUNICAT DE PRESĂ Primăria Comunei Bujoreni anunță lansarea proiectului „Împreună pentru seniorii noștri – servicii de sprijin la domiciliu”, finanțat...
Trei fronturi de lucru sunt deschise în această săptămână de către echipele Direcției Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe