Handbal

Joia aceasta, SCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti, în Sala Traian. Echipa din Capitală, mai tare ca niciodată! Vor reuşi elevele lui Bent Dahl încă o minune?

1.14KVizualizari
SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti se vor înfrunta, în această săptămână, într-un meci care, fără îndoială, va umple din nou la maximum Sala Traian! Iubitorii handbalului din Vâlcea nu pot uita victoriile de răsunet ale formaţiei favorite din sezoanele precedente, aşa că îşi doresc să trăiască şi alte momente de bucurie. Ultimul succes al vâlcencelor a fost unul extrem de controversat (31-30), în condiţiile în care, la golul decisiv marcat de iberica Mireya Gonzalez Alvarez, mingea nu a depăşit linia porţii, meciul având loc în urmă cu aproape un an, pe 30 septembrie 2021.
Pentru formaţia antrenată de norvegianul Bent Dahl, partida din această săptămână vine într-o perioadă foarte liniştită, pentru că startul a fost unul bun, cu 10 puncte adunate în patru runde, din trei victorii categorice şi o remiză (34-34 în deplasare, cu Gloria Bistriţa-Năsăud, una dintre grupările de calitate din Liga Florilor). În plus, vâlcencele vor aborda meciul cu CSM Bucureşti extrem de odihnite, fiindcă au disputat ultimul meci oficial în urmă cu mai mult de 10 zile, pe 10 septembrie. Interval în care au avut suficient timp la dispoziţie să pună la punct strategia pentru confruntarea cu „tigroaicele”!

CSM Bucureşti merge perfect în Liga Campionilor: două victorii în două meciuri

De partea cealaltă, gruparea din Capitală – care e angrenată şi în Liga Campionilor – a avut o deplasare grea în Franţa, în week-end, pentru duelul cu Brest Bretagne, care a avut loc duminică, 18 septembrie, când s-a impus categoric, cu 33-26. Asta după ce, pe 11 septembrie, a învins-o pe teren propriu şi pe Krim Ljubljana (30-28)! Fără îndoială, în aceste condiţii, vâlcencele şi-au luat notiţe chiar de la televizor despre jocul adversarelor şi sunt pregătite să le ofere o replică dârză. CSM Bucureşti va aborda meciul din Sala Traian şi cu gândul la următoarea partidă din Liga Campionilor, din 25 septembrie, când va primi, în Capitală, vizita formaţiei germane Bietigheim, care a bifat, de asemenea, două victorii până în prezent, cu Banik Most – Cehia (46-23, în deplasare) şi FTC Rail Cargo Budapesta – Ungaria (40-20, acasă).

Adrian Vasile şi Bent Dahl, primul duel direct după ce au fost îndepărtaţi de la naţionala României

Duelul SCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti îi va pune, din nou, faţă în faţă, pe antrenorii Adrian Vasile şi Bent Dahl, care au făcut pereche pe banca naţionalei României timp de 1 an şi jumătate (în perioada ianuarie 2021 – iunie 2022). După alegerea lui Constantin Din în funcţia de preşedinte al FRH, cei doi au fost îndepărtaţi de la timona reprezentativei, iar în locul lor a fost instalat Florentin Pera, fostul tehnician de la SCM Rm. Vâlcea, care nu va rata ocazia de a fi prezent joia aceasta, în Sala Traian, la derbiul Ligii Florilor.
Între timp, norvegianul Bent Dahl şi-a găsit însă un nou angajament la nivel de naţională, el fiind numit ca antrenor principal al echipei feminine a Cehiei, în timp ce Adrian Vasile a rămas cu un singur job, la CSM Bucureşti.
Supermeciul SCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti va avea loc joi, 22 septembrie, de la ora 17.30. Iubitorii handbalului care nu vor putea fi prezenţi însă în Sala Traian îl vor putea urmări în direct pe canalul TV, PRO Arena.