marți, aprilie 29, 2025
Diverse

Joia trecută, şi la Vaideeni, s-a celebrat Ziua Eroilor. La finele lunii iunie, va avea loc o nouă ediţie a Festivalului „Învârtita Dorului”

970Vizualizari
Săptămâna trecută, primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă, a participat la acţiunile dedicate Zilei Naţionale a Eroilor. Manifestările se desfăşoară, de regulă, de Înălţarea Domnului, iar anul acesta s-au derulat joi, 25 mai. Cu acest prilej, ca de obicei, a avut loc şi o slujbă religioasă de comemorare a eroilor căzuţi în cele războaiele mondiale din secolul trecut, iar un grup alcătuit din aproape 20 de elevi a susţinut un program de cântece patriotice.

La finele lunii viitoare, mai precis pe 24-25 iunie, Daniel Băluţă va organiza Festivalul de Folclor Păstoresc „Învârtita Dorului”, sărbătoarea tradiţională a comunei Vaideeni, care a ajuns, în 2023, la cea de-a 55-a ediţie. Ca de obicei, la acest eveniment vor participa mai multe ansambluri din Vâlcea şi alte judeţe, care vor defila pe străzile de localitate într-o frumoasă paradă a costumelor populare. La manifestarea de la Vaideeni, vor avea loc şi mai multe simpozioane pe teme culturale. Programul complet al festivalului va fi anunţat în următoarea perioadă, când va fi dată publicităţii şi lista artiştilor care vor fi invitaţi să-i încânte pe participanţi.