Fotbal Național

Jucătorii de la Minerul Costești vor avea o vacanță activă: minim un antrenament pe săptămână și cât mai multe amicale

838Vizualizari
Minerul Costești practică un joc mult mai bun, în comparație cu startul sezonului. Pentru ca echipa să nu iasă din formă, antrenorul Marius „Țete” Vlădoi a stabilit ca, pe toată durata pauzei de iarnă, să aibă cel puțin un antrenament cu colegii săi.
„Chiar dacă va fi vacanță, vreau să ne vedem o dată pe săptămână pentru câte un joc-școală. Îmi place cum merge echipa acum, de aceea, e foarte important să nu ne ieșim din ritm. După ultimul joc oficial, cu Viitorul Dăești (de sâmbăta aceasta), vom continua pregătirea o perioadă bună, până pe 5-10 decembrie, pentru ca apoi să ne vedem o dată pe săptămână, chiar și în perioada sărbătorilor. În iarnă, vom avea un cantonament puternic și măcar 4-5 jocuri amicale tari”, a spus Marius „Țețe” Vlădoi.