Fotbal Județean

Jucătorii de la Știința Roșiile au început vaccinarea colectivă. „Iubim prea mult fotbalul, ca să nu luăm această măsură!”

1.07KVizualizari
Până în acest moment, patru jucători de la Știința Roșiile s-au vaccinat contra COVID-19. Următorii pe listă sunt Alex Mihai și fratele său, Adrian. „Chiar am vorbit cu jucătorii și toți sunt de acord să se vaccineze. Adică, iubim prea mult fotbalul, ca să nu luăm această măsură. În plus, e vorba și de sănătatea noastră, a celor din jur. Din ce știu, mai mult de jumătate dintre jucătorii de la Știința Roșiile au contractat deja virusul. În ceea ce priveşte campionatul, sperăm să începem din august sau septembrie. Avem bani să plătim testele rapide Covid-19. Am dori să jucăm măcar în Liga a V-a, în cazul în care Liga a VI-a nu va începe, deoarece probabil că nu vor fi prea multe echipe participante. Din ceea ce am înțeles, Primăria și Consiliul Local Roșiile ne vor susține financiar, iar asta ne bucură”, a declarat Alex Mihai, jucătorul echipei Știința Roșiile.