La finele acestei săptămâni, a avut loc o nouă etapă în Campionatul Judeţean de juniori A1. Vineri, 29 aprilie, într-unul dintre meciurile disputate, Viitorul Mateeşti a izbutit să obţină o nouă victorie de senzaţie, în fieful echipei CS Mădulari. Astfel, tinerii fotbalişti din localitatea administrată de primarul Ilie Cosmin Anghelescu s-au impus cu un scor de neprezentare în această deplasare (3-0). Dragoş Munteanu (alias „Arabu”) a semnat o „dublă”, cel de-al treilea gol fiind marcat de Antonio „Tony” Japin.
„Victorie!!! Juniorii noştri au câştigat în deplasare, contra celor de la CS Mădulari, cu scorul de 3-0. Le urăm mult succes în următorul meci!”, au transmis oficialii echipei de juniori A1 de la Viitorul Mateeşti, pe Facebook. „Băieţii noştri au făcut un meci foarte bun! Dăruinţa de a câştiga ne conferă un loc binemeritat în clasament! Felicitări!”, a adăugat şi Marinel Voicu, pe reţeaua de socializare, acesta ocupându-se de pregătirea echipei juvenile din Mateeşti, împreună cu Alex Cincă.
„Juniorii noştri A1 ne-au făcut, din nou, o mare bucurie! Au jucat bine şi au învins şi la Mădulari. Nu i-am mai premiat însă, pentru că aşteptăm meciurile din semifinalele Cupei României, cu Olympic Rm. Vâlcea, când le-am promis prime de joc consistente. Toate gândurile noastre se îndreaptă către acea «dublă», când sperăm să ne impunem şi să ne calificăm în finală”, a precizat primarul Ilie Cosmin Anghelescu.
În ultima etapă, tinerii fotbalişti din Mateeşti o vor înfrunta pe AS Băile Olăneşti
După 13 runde, juniorii A1 de la Viitorul Mateeşti se află pe locul 3 în clasament, cu 23 de puncte, la egalitate cu Oltul Ioneşti. Fotbaliştii primarului Ilie Cosmin Anghelescu au însă un golaveraj mai bun: 32-19, faţă de 33-27, al echipei din Ioneşti. În etapa a 14-a, ultima din acest sezon, Viitorul Mateeşti va primi, pe teren propriu, vizita echipei AS Băile Olăneşti, care ocupă locul 2, cu 29 de puncte. Partida va avea loc sâmbătă, 7 mai, pe stadionul din comuna Slătioara, acolo unde tinerii jucători din Mateeşti îşi dispută în această perioadă meciurile de acasă.
Week-end-ul trecut, juniorii Under 19 de la Viitorul Mateeşti au obţinut o nouă victorie în campionatul judeţean. Duminică, 19 noiembrie,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe