marți, ianuarie 14, 2025
Fotbal Diverse

Juniorii U19 de la Viitorul Mateeşti au învins-o, în premieră, pe Olteţul Alunu şi au plecat cu bani acasă! Câte 200 de lei de fiecare!

907Vizualizari
Duminică, 5 noiembrie, Viitorul Mateeşti şi Olteţul Alunu s-au înfruntat în campionatul judeţean de juniori Under 19. Meciul s-a încheiat cu o mică supriză, dacă e să ţinem cont de faptul că formaţia din Alunu nu a pierdut niciodată până acum în faţa rivalei din zona Berbeşti. De această dată, partida s-a încheiat cu victoria echipei din Mateeşti, cu scorul de 3-1 (după 2-0, la pauză). Pentru gruparea din localitatea condusă de primarul Cosmin Anghelescu au punctat Dănuţ Caragel (de două ori) şi Ştefan Popa. Graţie acestui succes, tinerii fotbaliştii de la Viitorul Mateeşti au plecat şi cu bani acasă, ei fiind recompensaţi cu câte 200 de lei de „căciulă”, la fel ca seniorii, după etapa precedentă a Ligii a IV-a.
„E prima izbândă asupra echipei Olteţul Alunu şi cea de-a patra pe care am obţinut-o în actualul sezon al campionatului Under 19. Toţi jucătorii au jucat bine, ne-am mai creat şi alte ocazii, pe lângă golurile marcate, iar succesul e pe deplin meritat. Pentru că, odată cu meciul cu Olteţul Alunu, au bifat trei victorii la rând, ei s-au ales şi cu o recompensă, fiecare primind câte 200 de lei din partea conducerii clubului”, a dezvăluit primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.
După opt etape, juniorii Under 19 de la Viitorul Mateeşti se află pe locul 5 în clasament, cu 12 puncte. Primele patru poziţii în campionatul judeţean sunt ocupate de Lotru Brezoi (19 puncte), Viitorul Dăeşti (18), FC Băbeni (18) şi Olteţul Alunu (16).