Kristina Liscevic (SCM Rm. Vâlcea), desemnată cea mai bună „stranieră” din Liga Florilor. Cristina Neagu – Number One în întrecerea internă!
946Vizualizari
Marţi, 2 martie, FRH a anunţat numele celor mai bune handbaliste din Liga Florilor, din ediţia 2019-2020, care nici nu s-a mai încheiat, de altfel, din cauza pandemiei de Covid-19. Astfel, Number One în întrecerea internă a fost desemnată, aşa cum era de aşteptat, Cristina Neagu (32 de ani), de la CSM Bucureşti, în timp ce premiul rezervat celei mai valoroase jucătoare de peste hotare a revenit sârboaicei Kristina Liscevic (31 de ani), de la SCM Rm. Vâlcea. De menţionat este faptul că topul a fost alcătuit pe baza voturilor exprimate de către toţi antrenorii echipelor care activează în Liga Florilor.
Cele două handbaliste au fost premiate de preşedintele FRH, Alexandru Dedu, care a avut-o alături pe Camelia Ene, CEO & Country Chairman MOL România. Conform informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Federaţiei, evenimentul a avut loc într-o staţie de servicii MOL, compania din Ungaria fiind sponsorul principal al Ligii Florilor.

Kristina Liscevic: „Liga Florilor este un campionat puternic, intens, mereu avem adversari care vor să ne învingă și avem întotdeauna meciuri grele”
„Sunt foarte fericită că am primit acest premiu, mai ales pentru că m-au votat antrenorii. Le mulțumesc tuturor și mă gândesc acum că am avut un sezon bun. Îmi place să joc în România, Liga Florilor este un campionat puternic, intens, mereu avem adversari care vor să ne învingă și avem întotdeauna meciuri grele”, a subliniat Kristina Liscevic, după ce a primit trofeul aferent celei mai bune „straniere” din Liga Florilor.
Sârboaica a vorbit apoi şi despre marea sa pasiune din timpul liber: muzica. „Atunci când nu sunt la antrenament sau nu îmi studiez adversarii, încerc să mă relaxez. Muzica e cea mai mare pasiune a mea, fie că e vorba de cântat, de scris piese, de editare video pentru un clip pentru prima melodie pe care am scris-o… Totul are legătura cu muzica! Când conduc, când fac curat în casă, înainte de antrenament, în cantonament, mereu cânt”, a încheiat Kristina Liscevic, cuvintele sale fiind reproduse pe site-ul oficial al FRH.





