La sfârşitul săptămânii trecute, s-a încheiat turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, competiţie care s-a desfăşurat în Spania, între 1 şi 19 decembrie. În acest an, titlul suprem a revenit Norvegiei, care s-a impus categoric în faţa Franţei, în ultimul act, cu scorul de 29-22. Partida a reprezentat o reeditare a finalei Campionatului European din 2021, când trofeul a revenit tot handbalistelor nordice, dar mult mai greu, cu 22-20.
De această dată, în meciul de duminică, 19 decembrie, elevele lui Thorir Hergeirsson au fost conduse, la un moment dat, în prima repriză (între minutele 26 şi 29), cu şase goluri diferenţă (14-8, 15-9 şi 16-10), pentru ca, la pauză, handicapul să fie de patru „lungimi”: 16-12. După revenirea de la vestiare, pe teren nu a mai există însă decât o echipă, cea a Norvegiei, care a câştigat cel de-al doilea mitan cu un scor uluitor pentru o finală de o asemenea anvergură: 17-6! Nordicele au cucerit astfel cel de-al patrulea titlu mondial, în palmaresul lor mai aflându-se opt trofee europene şi două olimpice.
Medaliile de bronz la competiţia din Spania au revenit Danemarcei, care a dispus fără mari probleme de selecţionata ţării gazdă, cu 35-28 (după 16-13, la pauză). Următoarea ediţie a Campionatului Mondial va avea loc în decembrie 2023, tot cu 32 de echipe la start, şi va fi gazduită de trei ţări: Danemarca, Norvegia şi Suedia.
SCM Rm. Vâlcea a pierdut meciul pe care l-a disputat sâmbătă, 22 martie, în deplasare, contra echipei Thuringer HC, care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe