miercuri, iulie 9, 2025
Administrație

La Bujoreni, s-au încheiat lucrările la noul dispensar medical din satul Bogdăneşti

2.11KVizualizari
În această primăvară, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a finalizat lucrările de construire şi dotare a noului dispensarul uman din satul Bogdăneşti. Investiţia a avut o valoare de aproape 1 milion de lei, iar banii au fost obţinuţi în vara anului 2017, prin PNDL 2. În această unitate medicală, îşi vor desfăşura activitatea patru cabinete, în plus fiind amenajate şi săli moderne de tratament. „Lucrările la acoperiş şi la exterior s-au încheiat până de Paşti. Apoi, constructorul a mai avut de făcut câteva mici retuşuri în interiorul clădirii, în acest sens fiind vorba de nişte finisaje. În plus, a mai fost ceva de lucru şi la instalaţia termică, unde mai avem de achitat şi o parte din bani. Iar din acest punct de vedere, nu prea am stat deloc bine”, a afirmat Gîngu.
Potrivit primarului din Bujoreni, lipsa acută a banilor pentru investiţii în comună este cauzată de sumele imense pe care administraţia publică locală le alocă, lună de lună, pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora. „Din păcate, ne aflăm într-o situaţie ingrată. Dacă facem investiţii, nu ne mai rămân bani cu care să plătim persoanele cu dizabilităţi! În localitate, avem 92 de persoane cu handicap grav, precum şi 20 de asistenţi personali. Iar pentru a le achita acestora drepturile cuvenite şi a fi mereu la zi, ne trebuie peste 300 de mii de lei pe lună. Bani pe care suntem obligaţi să-i facem rost de undeva, iar varianta e aceea de a-i lua de la investiţii, cu gândul că îi vom compensa ulterior. Nu le-am lăsat niciodată pe persoanele respective fără indemnizaţiile cuvenite, mai ales că multe dintre acestea sunt foarte bolnave şi au mare-mare nevoie de fie ajutate. Dar, suma pe care trebuie s-o plătim e una foarte mare şi ne afectează enorm activitatea, toate investiţiile fiind adesea întârziate sau chiar blocate efectiv”, a dezvăluit primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu.