În această perioadă, la Buneşti, se lucrează intens la introducerea reţelei de gaze naturale. Potrivit primarului Viorel Radi, investiţia ar trebui să se realizeze pe o lungime totală de peste 27 de kilometri. Alesul PSD a demarat lucrările cu fonduri din bugetul local, dar, în condiţiile în care valoarea proiectului este uriaşă, acesta speră să beneficieze de finanţare de la Guvern, prin „Anghel Saligny”, pentru a achita toate cheltuielile aferente.
„Până în acest moment, am introdus conducta pe mai mult de un sfert din total, adică, pe vreo 6 kilometri din 27. Am început din satele Râpăneşti, Fireşti şi Titireşti, apoi am continuat în Buneşti-Sat, precum şi pe ambele părţi ale drumului naţional Rm. Vâlcea – Horezu, ce traversează localitatea. Un alt lucru care merită într-adevăr semnalat este acela că, din cea de-a doua jumătate a lunii mai, locuitorii pot depune, la sediul Primăriei Buneşti, cererile de racordare la reţeaua de gaze naturale. Este vorba de cei ale căror gospodării se află în zonele pe unde am introdus deja conducta”, a dezvăluit primarul PSD din Buneşti, Viorel Radi.
Miercuri, 14 mai, viceprimarul Carmen Preda a continuat seria întâlnirilor cu locuitorii municipiului, într-o nouă rundă de audiențe dedicate identificării...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe