Administrație

La Câineni, Ion Nicolae a depus un singur proiect pe „Anghel Saligny”. „E unicul obiectiv pe care îl am şi mă voi zbate pentru a beneficia de finanţare!”

631Vizualizari
Primarul din Câineni, Ion Nicolae, are un singur obiectiv pentru care speră să obţină finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Este vorba de proiectul integrat de introducere a reţelelor hidroedilitare în localitate, pentru care a încercat de peste 10 ani să beneficieze de fonduri guvernamentale. Potrivit alesului PNL, utilităţile se vor realiza pe circa 19,5 kilometri, iar valoarea totală a investiţiilor se va ridica la 11 milioane de euro.
„Proiectul a fost trimis şi la «Anghel Saligny», iar acum e depus pe trei măsuri diferite, pentru a avea şanse mai mari de a obţine finanţare. Comuna Câineni este alcătuită din patru sate, care sunt total diferite unul de altul. În documentaţia iniţială, era nevoie de patru staţii de epurare, care costau extrem de mult, iar din cauza asta nici n-am putut să obţinem fonduri în urmă cu un deceniu. Îmi aduc aminte că mi s-a spus că luăm aproape jumătate din banii care revin judeţului şi că în aceste condiţii nu mi se putea da finanţare. Acum, s-a avansat o altă tehnologie. Astfel, ar fi vorba de o staţie de epurare în Grebleşti, în timp ce în Câineni Mari şi Câinenii Mici vom acţiona cu pompe speciale. În schimb, în satul Robeşti, care e la o distanţă de 6 km, vom face o staţie mai mică de tratare a apelor uzate”, a dezvăluit Ion Nicolae.

De-a lungul anilor, Primăria Câineni a cheltuit peste 300.000 de lei pentru actualizarea documentaţiei

Alesul PNL spune că, din momentul în care a realizat proiectul, în urmă cu peste 10 ani, şi până în prezent, a cheltuit mereu alţi şi alţi bani cu actualizarea indicatorilor economici. „Am avut în lucru acest proiect încă din primul mandat şi nu exagerez când spun că am cheltuit peste 300.000 de lei cu toată documentaţia. Mai întâi, când am făcut proiectul iniţial, iar apoi de fiecare dată când am actualizat devizul şi l-am depus pe alte măsuri. L-am avut pe PNDL 2, pe FDI, iar ultima oară pe CNI. Nimeni de la Guvern nu şi-a pus problema dacă avem banii aceştia în bugetul local, ca să plătim din nou avizele şi toate recalculările. Şi nu e doar cazul comunei Câineni! Am făcut eforturi foarte mari şi sper că, de această dată, proiectul de introducere a reţelelor hidroedilitare va trece, în sfârşit! E unicul obiectiv pe care îl am pe «Anghel Saligny» şi mă voi zbate pentru a beneficia de finanţare. Mai aveam în intenţie să depunem şi proiectul de modernizare a tramei stradale din Câineni, pe 8,2 km, dar am renunţat. Pentru că ne puteam trezi că dacă avem două documentaţii, ni se aprobă cea pe drumuri, fiind vorba de bani mai puţini, iar reţelele hidroedilitare vor rămâne nerezolvate în continuare. Proiectul de asfaltare e declarat eligibil pe CNI, dacă ni se dă finanţare – bine, dacă nu – asta e! Pentru «Anghel Saligny», am ales cel mai important proiect, mai ales că şi mai bine să introducem utilităţile prima oară, iar apoi să turnăm asfalt”, a încheiat primarul PNL din Câineni, Ion Nicolae.