duminică, iunie 7, 2026
Administrație

La Câineni, lucrările din cadrul proiectului integrat de apă și canalizare se apropie de final

207Vizualizari
La Câineni, lucrările din cadrul proiectului de introducere a rețelelor de apă și canalizare în localitate se apropie de final. Pentru această investiție, primarul Ion Nicolae (FOTO) a obținut o finanțare de 27 de milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”. „Mai avem foarte puține lucruri de făcut, din punct de vedere procentual suntem la peste 90 la sută cu acest proiect. În ultima parte a anului trecut, s-a lucrat intens la realizarea racordurilor și la întregirea rețelelor de apă și canal în aproape toate zonele. Apoi, s-a făcut subtraversarea de la Câinenii Mari, pe sub DN 7 și calea ferată. Tot astfel, s-a lucrat la supratraversarea din Câinenii Mici spre Câinenii Mari, pe toată lungimea podului de pe DJ 703 H. În ceea ce privește achitarea lucrărilor, încă mai avem restanțe pentru facturile emise de constructor. Acestea se ridică la aproape 3 milioane de lei”, a precizat Ion Nicolae.