marți, ianuarie 14, 2025
Administrație

La Cernişoara, vor începe lucrările de asfaltare a 26 de drumuri, a căror lungime totală este de 8,12 km

228Vizualizari
În vara anului trecut, primarul Dumitru Ciorîcă a obţinut suma de 14,5 milioane de lei, de la Guvern, prin programul „Anghel Saligny”, pentru proiectul „Modernizarea reţelei de drumuri locale în comuna Cernişoara”. „La începutul acestui an, am semnat contractul de finanţare, iar până în vară sper să dăm şi ordinul de începere a lucrărilor şi să demarăm activitatea propriu-zisă pe primele artere incluse în documentaţie. Pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere, valoarea totală a investiţiilor era de 22,7 milioane, dar ne-a fost repartizată doar o parte din sumă, adică, 14,5 milioane. În aceste condiţii, am făcut câteva modificări în lista de drumuri, deoarece nu puteam să compensăm toată diferenţa de bani din bugetul local. Mai ales că în această perioadă ne aflăm pe final şi cu lucrările de modernizare şi extindere a şcolilor din satele Armăşeşti şi Mădulari, care au necesitat nişte cheltuieli foarte mari”, a precizat Dumitru Ciorîcă.
Alesul PER a mai dezvăluit că, prin programul „Anghel Saligny”, vor fi asfaltate 26 de străzi din localitate (a căror lungime totală este de 8120 de metri) şi vor fi realizate patru poduri. „Ar mai rămâne o singură arteră pe care nu am mai putut s-o prindem în proiect, care are în jur de 200 de metri, ce va fi realizată ulterior din bugetul local. Deocamdată, suntem prea aglomeraţi cu lucrările la cele două şcoli, pentru a mai aloca bani şi pentru alte noi investiţi. Iar decât să ne apucăm de mai multe lucrări deodată şi să nu finalizăm niciuna, mai bine le luăm pe rând. Uliţa respectivă va fi asfaltată atunci când vor demara şi lucrările prin «Anghel Saligny», va veni în completare la proiectul mare”, a încheiat primarul din Cernişoara, Dumitru Ciorîcă.