luni, iunie 24, 2024
Administrație

La Costeşti, se finalizează lucrările la noua grădiniţă. Toma Peştereanu montează un rezervor GPL pentru centrala termică

63Vizualizari
La Costeşti, se lucrează intens la grădiniţa cu program normal din localitate. Potrivit primarului Toma Peştereanu, aceasta ar urma să fie inaugurară chiar în zilele următoare. „În această perioadă, lucrăm intens la grădiniţa cu program normal, obiectivul fiind acela de a o inaugura până pe 7 iunie, pentru că aşa ne-am angajat faţă de locuitori şi copii. Ca o noutate, am achiziţionat primul rezervor GPL pe care o să-l montăm în curând. Astfel, vom muta centrala termică de la sala de sport, iar de-acum încolo atelierele şi grădiniţa nouă le vom încălzi pe gaze naturale. Printre investiţiile importante pe care le-am mai finalizat în ultimele luni în localitate s-au numărat şi cele de la baza sportivă de la şcoală, în speţă de amenajare a unui teren sintetic de fotbal, de dimensiuni reduse”, a precizat Toma Peştereanu.