Primarul din Costeşti, Toma Peştereanu, speră că, în 2023, va primi, în sfârşit, o veste bună de la CNI în ceea ce priveşte finanţarea pentru proiectul de construire a unei baze sportive moderne în zona Stog, cu stadion de fotbal, teren de baschet, vestiare şi o parcare cât se poate de spaţioasă. Alesul PSD se află însă în situaţia de a modifica încă o dată documentaţia, în condiţiile în care Guvernul a decis să nu mai acorde fonduri dacă nu se respectă o cerinţă esenţială: energie verde – în proporţie de 30 la sută!
„CNI ne-a informat că trebuie să refacem documentaţia, astfel încât baza sportivă să fie realizată respectându-se criteriul de 30 la sută energie verde. Asta presupune schimbarea proiectului, prin montarea de panouri solare şi alte echipamente. Trebuie să adăugăm lucruri care să funcţioneze pe energie verde. Am mai modificat de două ori documentaţia, o dată fiind pentru că baza sportivă era pe două numere cadastgrale, iar asta a făcut ca terenul sintetic de fotbal de dimensiuni reduse să dispară şi să rămână doar cel de baschet. Ulterior, am schimbat soluţia tehnică, iar aceasta ar fi a treia schimbare pe care o operăm. Asta presupune, bineînţeles, o nouă cheltuială, dar, din moment ce ni s-a transmis că va fi ultima modificare şi că vom putea să obţinem în sfârşit finanţare, cred că merită să mai facem încă un efort, pentru a avea şi la Costeşti un stadion de fotbal modern, la fel cum au multe dintre localităţile din Vâlcea. Din păcate, lipsa unei baze sportive a fost motivul pentru care echipa de fotbal Minerul Costeşti nu a putut evolua deloc acasă, ci doar în exil, în cei trei ani în care a activat în Liga a III-a”, a subliniat Toma Peştereanu.
În luna decembrie, primarul din Păușești-Măglași, Marcel Radi, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în totaă...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și ale Legii nr. 273/2006 privind...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe