Fotbal Județean

La Cozia Călimăneşti, Vasile Ilinca a dat şansa să joace şi unui puşti de doar 15 ani!

432Vizualizari

Cozia Călimăneşti a avut meci uşor în deplasarea de la Viitorul Budeşti, unde a reuşit să învingă cu scorul de 6-1. Echipa antrenată de Vasile Ilinca a marcat prin Silviu Rădoi (care a reuşit un hat-trick!), Cosmin Marinaş, Nonis Duca şi Marian Chiripuş. „Nu am avut prea multe rezerve la meci, astfel că am fost nevoit să-l bag pe teren şi pe Alexandru Badea, un copil născut în anul 2004. Nu este pentru prima dată când folosesc juniori tineri în meciurile din Superligă. Aş vrea să facem mai mult în campionat, dar, deocamdată, atât se poate. Suntem pe locul 2 în clasament, maximum cât putem! E bine că Primăria Călimăneşti şi Andrei Vasile, de la Casa Românească, îşi respectă angajamentele faţă de jucători, care îşi primesc mereu la timp drepturile salariale”, a explicat Vasile Ilinca.