La doar 17 ani, Cosmin Tița, din Pietrari, are deja două premii naționale de robotică. Stația meteo și roboții pentru persoanele cu deficiențe de vedere – printre realizări…
Cosmin Tița (17 ani), fost elev al Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII din Pietrari, acum, la Liceul “Antim Ivireanu” – Rm. Vâlcea (specializarea Științele Naturii) este pasionat încă de mic de robotică. Mai întâi, ca orice copil de vârsta lui, a început să contruiască roboți complecși din Lego, apoi, a descoperit că aceștia pot prinde viață, dacă știi și ceva electronică. Astfel, de la joacă la performanță, a mai fost doar un mic pas. Dar multă imaginație și inteligență! Iar acum explică de o maniera foarte matură cum pot prinde viață roboții… Adică, să îi construiești singur acasă! Nu să îi cumperi și să le pui baterii A4…
“Primii pași importanți pe care i-am făcut în acest domeniu au fost la un curs de codare, în clasa a V-a. Pe atunci, făceam mici COD-uri, cu start/ stânga-drepta. Adică, chestii basic. Mie încă de mic îmi plăcea foarte mult să creez chestii de la zero. Adică, să construiesc cât mai mult. Mă jucam pe telefon să fac mașini, orașe și nu numai. De aici cred că am descoperit această pasiune. Până la urmă, de asta e importantă programarea, deoarece te lasă să îți pui în aplicare imaginația și, totodată, să te folosești de cunoștințe. Poate vi se pare absurd, dar nu am avut niciun profesor în acest domeniu. Am învățat singur, prin exercițiu. Dar povestea frumoasă a început când ne-am înscris la cursuri, dar nu erau predate de un profesor, ci erau niște sarcini… Adică, faci un robot și el trebuia să meargă 3 metri. Erau deja codurile făcute, dar trebuia să le asamblezi, ca să respecți sarcinile. Nu a fost deloc ușor! Dar, fiind pasionat de asta, exersam până ce îmi ieșea. Prima dată, am făcut o hartă, cu un caracter, pe care te puteai plimba la nesfârșit. Acolo, vedeai munți, copaci și oceane și nu numai. A fost o operă făcută într-o săptămână”, a povestit Cosmin Tița.
„Bucuria mare e să fac lucruri care să ajute oamenii, mai ales pe cei cu probleme”
Pe parcurs, tânărul elev a reușit să realizeze lucruri complexe și exersează permanent, pentru a duce la bun sfârșit proiecte deosebite. De interes comun. “Astfel, am ajuns să fac o stație meteo, care oferea date despre umiditate, temperatură și mai avea și un sezor de picături. Spunea cum e vremea. Era pe senzori reali, fizici. Încă o mai am. Avea acuratețe mare, cu impact pe plan local. Apoi, am făcut un robot, care vedea obstacolele. Mergea în față și în spate și se ferea de obstacole. Poate unul dintre proiectele mele cele mai importante a fost conceput să ofere un ajutor pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Am vrut să fac ceva prin care să le ajut, deoarece pentru mine, asta e o bucurie mare. Acel dispozitiv avea doi senzori de distanță ultrasonici, montați unul în față, altul în spate. Cel din spate vedea mișcarea picioarelor, iar celălalt spunea dacă există un osbtacol real, care trebuie evitat. Din ceea ce știu, nu mai există în România ceva de genul… Adică, nu mai există un robot care să meargă pe jos. Am făcut un parteneriat și cu LUMEN, pentru ochelari care ajută oamenii care nu văd deloc. Am făcut un video în acest sens și m-au ajutat mult să-mi duc la bun sfârșit proiectul”, a spus tânărul din Pietrari.
Acesta a dezvăluit ce alte proiecte are în plan și pe care vrea să le implementeze în viitorul apropiat. „Mai vreau să fac un game station, adică, ceva gen consolă cu joy stick, să joci de oriunde. Ideea e că eu cumpăr ceea ce am nevoie, adică, toate componentele. Mă uit pe net, le conectez, fac schița și le programez. De exemplu, acum, am un sistem de stingere a incendiilor, într-o casă. Asta m-ar costa undeva la 60 de lei. Mult mai puțin decât ceea ce găsim pe piață! Și, dacă ar fi să vând un sistem de genul, probabil că ar ieși bani frumoși. Ar fi o ideea bună să mă apuc de asta, dar avizele necesare te doboară. Adică, e mai ușor să fabrici ceva, decât să obții avizele de vânzare”, a completat Cosmin Tița.
Bineînțeles, elevul din Pietrari a fost remarcat deja la concursurile naționale, unde a obținut două premii I. El a avut ca temă un proiect care să ajute oamenii. Și a reușit să fie number one. “Stația meteo și proiectul cu nevăzătorii mi-au adus locul I. În 2020, de asemenea, tot locul I am luat. Apoi, nu mai aveam voie să particip, pentru că depășisem deja vârsta maximă. Mai departe, vreau să dau la Facultatea de Politehnică din București. La Vâlcea, din păcate, nu am cunoscut oameni interesați în acest domeniu. Sau, cel puțin, nu cunosc eu… Ar fi foarte frumos să ne dezvoltăm și pe plan județean. Pe viitor, mi-aș dori să fac și ceva cursuri de robotică și informatică pentru copiii de vârste mici. Mi-ar plăcea să fac o grupă, dar e important să mă simt pregătit„, a mai declarat Cosmin Tița.