sâmbătă, iunie 21, 2025
Administrație

La Drăgoeşti, primarul Gheorghe Melente va reabilita vechiul sistem de irigaţii din comună

1.46KVizualizari
Comunele Drăgoeşti, Olanu şi Galicea, în parteneriat cu Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Lunca Oltului – Drăgoeşti, implementează, în această perioadă, un mega-proiect pentru cei aproape 10 mii de locuitori de pe partea stângă a râului Olt. Este vorba de o investiţie în valoare de 1 milion de euro, care se referă la reabilitarea vechiului sistem de irigaţii din urmă cu 30 de ani. În plus, potrivit primarului Gheorghe Melente, din Drăgoeşti, reţeaua va fi şi extinsă, pentru a acoperi toată zona.

„360 de hectare de pe lunca Oltului vor beneficia de apă pentru irigaţii, prin refacerea conductelor din urmă cu 30 de ani”

„OUAI a fost înfiinţată în 2010, iar acum se află în faza de implementare a unui proiect de 1 milion de euro, pentru repunerea în funcţiune a vechiului sistemul de irigaţii pe toată lunca Oltului, din Galicea, Olanu şi Drăgoeşti. Din fosta reţea, mai existau doar o mică parte din conducte. Şi Primăria Drăgoeşti a accesat la această investiţie, ca partener, pentru că avem în proprietate izlazuri pe unde a funcţionat structura de irigaţii în urmă cu 30 de ani. Pentru refacerea integrală a sistemului de pe lunca Oltului, s-au obţinut fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. În cele trei localităţi care sunt partenere ale OUAI, investiţia se va realiza pe nu mai puţin de 360 de hectare. Adică, pe 70 la sută din totalul celor 492 de hectare de pe partea stângă a râului Olt… La Drăgoeşti, sistemul de irigaţii se va întinde pe o lungime de 12 kilometri. Fără îndoială, investiţia este una foarte frumoasă şi importantă pentru locuitori”, a subliniat Gheorghe Melente.